Ziua a patra: acasă la "Mama Bibliotecilor"

22 martie 2011 - urmare

A doua zi când suntem "oameni mari", nu mai trebuie să ne ducă asistentele americance "de mână", știm să găsim și singuri stația de autobuz, știm unde să coborâm, în fine, sa mergem pe jos unde avem de mers.

Dimineața ne întâlnim la sediul Mortenson Center cu gazdele noastre. Le oferim câteva mici daruri achiziționate/procurate în acest scop din țară. Alături de darurile primite de-a lungul anilor de la grupurile precedentelor țări invitate de Centrul Mortenson în SUA vor sta de-acum și lucrușoare tradiționale din România:

Rezolvăm mai multe probleme administrative, cei progamați pentru astăzi la întrevederea-interviu cu Peggy Barber (Library Communication Strategies, Inc.) răspundem întrebărilor evaluatorului american și, în paralel, toți membrii grupului susținem un test pe computer. O vreme, cca o oră înainte de pauza pentru masa de prânz, discutăm despre proiectele noastre comune, pe mini-grupuri.
*
După prânz se întâmplă ceva ce o să-mi rămână cu siguranță în minte după ce multe dintre acumulările de acum se vor mai estompa, în timp: o vizităm pe "Mama Bibliotecilor" chiar la ea acasă; pur și simplu așa simt să botez, acum și aici, Biblioteca Universității Illinois din Champaign-Urbana, instituție-reper în sistemul bibliotecilor americane - universitare și publice. Această bibliotecă este pe locul I în topul bibliotecilor publice americane și pe locul III în cel al bibliotecilor universitare. Cu 13 milioane de cărți și un total de 20 de milioane de u.b., Biblioteca Universității Illinois este devansată, în topul instituțiilor de profil din SUA doar de  bibliotecile universităților Harvard și Yale. Aceste însă nu oferă servicii publicului larg, ci doar studenților și unor categorii similare de utilizatori - studii post-universitare/ doctorate, cercetare etc.
Biblioteca este organizată "matematico-științific", are cam tot ce-și pot dori bibliotecarii și utilizatorii serviciilor de biblioteci de oriunde, serviciile tradiționale și cele moderne se îmbină și se completează fericit, în unele zone nu sunt limitări în privința menținerii liniștii, mobilierul și, în general, dotările sunt gândite să ofere condiții optime satisfacerii oricăror nevoi pentru care oamenii vin la bibliotecă, în sălile de lectură și relexare, ca și la computere, scanere, multiplicatoare etc. poti avea după tine răcoritoare și ceai/cafea în recipient închis (sticlă sau parhar cu capac), dar și mâncare pe care o poți aduce de acasă ori o poti cumpăra chiar din incinta Bibliotecii:

Album foto ziua a patra

(Valentin Smedescu - Champaign-Urbana)
.

Ziua a treia: vizităm primele biblioteci

21 martie 2011 - urmare

E luni și începem prima zi și prima săptămână de "program normal". Coborâm toți în fața "căsuței" noastre din Ashton Woods la ora 8.00 și pornim spre stația de autobuz aflată la 10 minute de mers pe jos. Pe drum sunt uimit să văd ceea ce nu credeam că e posibil: două dintre gâștele sălbatice care hălăduiesc pe aici decolează cu mare ga-gaaaa, zboară vreo sută de metri după care încearcă să se așeze pe acoperișul unei clădiri precum ciorile sau porumbeii. Grele fiind, se izbesc de coama acoperișului, una cade dincolo, însă una se echilibrează și rămâne precum găina pe casă!!! (foto)

*
Vizităm Mortenson Center, aflat la al doilea nivel subteran al sediului central al Bibliotecii Illinois. Suntem așteptați de către întreg personalul Centrului, în frunte cu directoarele Barbara și Susan.

După rezolvarea mai multor probleme administrative, pornim spre Facultatea de Științe Agricole (există și așa ceva!), la parterul căreia urmează primele sesiuni ale programului pentru care ne aflăm aici:

*
După prânz, Peggy Barber (Library Communication Strategies, Inc.) începe să poarte întrevederi individuale cu fiecare dintre noi. Pentru astăzi sunt programați alfabetic 6 dintre colegi, printre care nu mă aflu. Împreună cu alți membri ai grupului care are "fereastră", ghidați de Claudia, mergem să vizităm pe fugă două biblioteci: Biblioteca de Matematică și Communication Library.
Biblioteca de Matematică funcționează într-un sediu impunător precum un castel medieval. Claudia ne spune că această clădire a fost construită special pentru a fi înființată în ea prima bibliotecă a Universității; ulterior, aici a funcționat o vreme Biblioteca de Drept:

*
Paula Kaufman, directoarea Bibliotecilor Universității din Illinois, ne prezintă date deosebit de interesante referitoare la statutul, finanțarea și funcționarea acestora (revin și adaug ce și cum). Punem multe întrebări și depășim cu cca o jumătate de oră programul zilei a treia...

 Album foto

 (Valentin Smedescu - Champaign-Urbana)
.

Ziua a doua: The American house (acasă la Barbara Ford)

20 martie 2011 - urmare

Conform programului "de duminică", la ora locală 1.00 suntem luați din Ashton Woods (așa-i spune zonei în care stăm) de către asistentele de la Mortenson Center. Luati este un fel de a spune, fiindcă nu ne iau cu o masină, ci pe jos, să vedem campusul și drumul pe jos până la Universitate. Și nu avem vreme de a zăbovi nici pentru fotografii, pentru că americancele merg, nu se joacă (mă întreb dacă în timpul liber nu cumva sunt maratoniste). Într-o oră, apreciez, ne deplasăm cel puțin 5-6 km. Reușesc să fac niște poze din mers, stânga dreapta, la dus și la întors (câteva foto sunt de ieri).  Ca și sâmbătă, remarc spații largi, pline de verdeață, pustii (studenții sunt în vacanță, de aceea campusul pare părăsit părăsit), construcții vechi și noi, inclusiv reprezentațe auto de mașini europene, reprezentațe locale de companii mari preum Yahoo, gâște sălbatice care n-au nicio reținere în a se plimba pe alei și pe iarbă și veverițe, multe veverițe (veverița "lor" diferă de veverița "noastră", în primul rând pentru că este cenușie). Mașini europene și japoneze multe, foarte multe.
*
Ajungem la Universitate din altă direcție decât sâmbătă, când am mers cu microbuzele. Profit de ocazie și postez un video de ieri, pe care abia azi l-am încărcat:

A doua sesiune (prima a fost ieri) de "Curs la distanță - Managementul Proiectelor"*

*

Recepție la casa Barbarei Ford, directoarea Mortenson Center. Avem ocazia să vedem cu ochii noștri cum arată pe interior o casă americană. Acasă la Barbara le revedem pe Susan Schuner (director adjunct al Centrului Mortenson) și Peggy Barber (Library Communication Strategies, Inc.). Cu Doamnele Barbara, Susan și Peggy fiecare dintre membrii grupului aflat acum în SUA ne-am întâlnit în România în toamna anului trecut, pentru întrevederi-interviu, conform unei programări. Cu Barbara și Susan am avut onoarea să mă întâlnesc și la Gala Premiilor în Educație.
În Centrul orașului (pe fereastră se vede Primăria) Barbara are o casă deosebit frumoasă, rafinată, înnobilată și de multe obiecte din diverse țări și culturi ale lumii, primite în semn de recunoaștere și prețuire de la cei cu care a intrat în contact de-a lungul multor ani. Lângă aceste frumoase obiecte vor sta de-acum și câteva lucrușoare tradiționale românești, duse de noi.

În acest ambient completat de muzică bună, petrecem două frumoase ore de de relaxare a spiritului și a trupului...

*
Ne luăm la revedere de la doamnele cu care ne vom revedea mâine și plecăm pe jos spre gară, unde avem și stația de autobuz. În primele cadre, Primăria localității:

În stația de autobuz de la gară aștepăm fix 40 de minute (exact cât scrie pe afișajul electronic), după care ne înghesuim într-un autobuz și așa foarte aglomerat, în special cu tineri asiatici (probabil aflați aici la studii și care n-au mai plecat în țările lor, vacanța fiind prea scurtă). Pe drum, autobuzul se mai golește, însă curând avem parte de o surpriză deosebit de neplăcută: cu mai bine de 2,5 km înainte de casuța noastră de la Ashton Woods, într-o intersecție, șoferița autobuzului oprește mașina și deschide ușile. Ne spune simplu să coborâm, că și-a încheiat programul (se pare că vacanța studenților a scurtat traseele, posibil și programele de lucru ale personalului). Coborâm derutați, grupul nostru și alți cca 10 călători. Autobuzul își afișează electronic "pe frunte" frustrantul Not in service și pleacă să se mai odihnească... 

(Valentin Smedescu - Champaign-Urbana)
.

_____________________

*Anghelescu, Hermina G.B.  “Managementul proiectelor”, note de curs, 19 martie 2011, Centrul Mortenson pentru Programe Internationale de Biblioteca, Universitatea Illinois, Urbana-Champaign.

Anghelescu, Hermina G.B.  “Managementul proiectelor in biblioteci”, note de curs, 20 martie 2011, Centrul Mortenson pentru Programe Internationale de Biblioteca, Universitatea Illinois, Urbana-Champaign.

Prima dimineață în SUA: Soarele imi intră în cameră la fel

19 martie 2011 - urmare

Aproape de miezul nopții din Illinois (dimineața din România). Rebegiți de frigul din autobuz (americanii îs mari consumatori de aer condiționat), după mai bine de 24 de ore de nesomn avem bucuria să fim întâmpinați la Willard Airport de gazde bune: doamnele americance de la Mortenson Center și Claudia Șerbănuță, româncă, nume cunoscut în comunitatea virtuală a bibliotecarilor (Claudia se află la doctorat chiar aici, în Champaign-Urbana,  la Graduate School of Library and Information Science/University of Illinois). Grijulii, gazdele ne recuperaseră și transportaseră deja la apartamente bagajele de cală, ajunse la aeroport cu niște ore înaintea noastră. Microbuzul care ne așteptă ne duce "acasă", pierd vreo oră cu conexiunea care nu vrea și pace, după care ne pregătim sumar de un scurt somn; urmează un program dens care va începe chiar în această dimineață, adică în foarte scurt timp.
*
Dorm mai puțin de 4 ore. "Ceasul biologic" mă trezește ca în diminețile de la Vâlcea și de oriunde pe "fusul nostru". Afară e încă întuneric. De această dată reușesc să mă conectez din prima la Internet, setez pe laptop și noul fus orar, citesc câteva noutăți din țară, vad un calup de știri TV, răspund la niște mesaje și realizez că Soarele răsare și îmi intră în cameră exact ca în dormitorul de acasă. Iar jaluzelele sunt identice!!!
*

Mergem pentru cumpărături la un supermarket din apropiere. Ne deplasăm cu aceleași două microbuze puse la dispoziție de către gazde (deși în fiecare dintre mașini am putea încăpea toți pe locuri cu scaune, licența de transport cică nu dă voie să fim mai mulți de 15).
*
Gazdele ne conduc apoi la o firmă de transport în comun, care ne eliberează tuturor legitimații de călătorie de tip card, valabile pe toate liniile de transport în comun din zonă. Avem posibilitatea să vedem și alte zone ale orașului.
*
În Centrul Champaign-ului, pe la orele prânzului, descopăr versiunea americană a ceea ce numim în România cocalarul de trafic: e foarte brunet și stă la semafor cu geamurile mașinii coborâte; dinăuntru se revarsă pe străzi o cantitate de decibeli de vreo 10.000 de ori mai mare decât ar fi suficient; cocalarul american are aceeași atitudine socială și aceeași poziție la volan ca și confratele român, are același zâmbet inteligent, până și scrumul țigării e scuturat la fel; "muzica" abordează mesaje puțin diferite, însă asta nu cred că-i deosebește, ci mai degabă îi înfrățește, perpetuându-le la infinit specia făr' de frontiere...
*

La la Graduate School of Library and Information Science avem o video-conferință de o oră și jumătate cu dna Hermina Anghelescu, aflată la Detroit:

*
Întors "acasă", ispita de a mânca sănătos - care oricum mă bântuia îndestul încă de pe timpul "meal"-urilor de zbor, cu gust și miros incerte - devine mult prea insistentă pentru a o ignora. Mă hotărăsc să profit numaidecât de competențele-mi culinare, de produsele pe care le-am cumpărat de la supermarket și de electrocasnicele cu care este dotat apartamentul în care stăm. Gătesc piepturi de pui cu cartofi și legume muuulte, la tavă înăbușită, iar rețeta îmi iese excelent (cel puțin așa mă încurajează Vlăduț, colegul meu de apartament, care îmi zice că n-a mai mâncat așa bine de când era acasă la el, la Târgoviște)...

(Valentin Smedescu - Champaign-Urbana)
.

De cealaltă parte a norilor

18 martie 2011 - urmare


București-Londra cu British Airways, Londra-Chicago cu American Airliners, Chicago-Champaign cu ..."rata", un soi de "ogar cenușiu" urbanizat. Din cauza formalitaților vamale și de Check-in, în Chicago nu mai putem prinde avionul spre Champaign, ne rămâne doar "bucuria" sa-l petrecem cu ochii prin peretele de sticla, cum decolează...
*
Prima dată cu avionul: îmi place, și încă mult de tot, chiar daca mi se pare că în Airbus-ul 320 care ne duce de la Bucuresti la Londra stăm precum sardelele în conservă și chiar daca nu vad aproape nimic din această porțiune de drum, din cauza ceței. Recuperez spectaculos între Heathrow și Chicago, cu Boeing 777, pe un traseu formidabil, fără nori pe multe porțiuni de zbor - pe deasupra Scoției, pe la sud de Islanda, peste sudul peninsular al Groenlandei înghețate, peste Canada și ajungând în SUA din "susul" globului, aproape dinspre Nord... fotografiez cu nesaț, ma simt oarecum "în neregulă" că sunt singurul de pe partea stângă a aeronavei (cea dinspre Soare) care ține continuu hubloul descoperit, de parcă vrea să cuprindă cu privirea tot.
*
Deși ajungem în Chicago când Soarele era încă sus pe cer, formalitățile de intrare pe teritoriul SUA, recuperarea bagajelor de cală, vama, transferul de la "internațional" pe "intern" s.a. ne întârzie până când văd noaptea învăluind uriașul aeroport.
Găsim, într-un târziu, întâi o stație de transport în comun, iar într-un alt târziu vine și un autobuz. Urcăm și facem cunoștință cu mai multe lucruri unul după altul: cu Chicago văzut noaptea pe "rutier", cu o "modestă" șosea cu 8 benzi pe sens (fără pretenții de autostradă, precum "centurile marilor orașe" din România!) pe care autobuzul nostru zboară pur și simplu, cu uriașele reclame luminoase, în fine, cu formidabila sistematizare a infrastructurii rutiere americane...

Album foto zbor Londra - Chicago

(Valentin Smedescu - Champaign-Urbana)
.

Începutul

17 martie 2011. 
În ziua în care împlinesc 44 ani sunt doar cu mine însumi într-un hotel din București și aștept "să vină mâine", 18 martie. 15 colegi bibliotecari români plecăm dimineaţă în SUA, prin Programul de Training pentru Lideri si Inovatori al Centrului Mortenson,  a cărui misiune pare de domeniul incredibilului într-o Românie în care bibliotecile sunt cum sunt și nimeni nu pare să conștientizeze că aceasta amplifică o reacție în lanț, contribuind decisiv la realitatea sinistră ca - "la noi" - toate sunt cum sunt.
*
De la Râmnicu Vâlcea în Capitală am venit alaltăieri (15 martie) și tare m-am scârbit de ceea ce am văzut. În ultimii ani, toate drumurile mele spre/de la București au fost parcurse cu mașini mici și indiferent că am șofat eu însumi ori am fost doar pasager, nu am putut vedea în toată hidoșenia ceea ce vede cineva care călătorește cu o mașină înaltă, precum un autocar: gunoaie peste gunoaie pe întreg traseul, dar în special în frumoasele păduri dintre Râmnicu Vâlcea și Pitești și pe câmpurile cu bălării de pe aproape întreaga lungime a autostradei "A1" (precizez asta să n-o confundăm cu "cealaltă" autostradă - "A2"). Amintindu-mi de "recomandarea" pe care tocmai le-a făcut-o președintele României unor investitori arabi, să vină cu elicopterul, că numai astfel au ocazia să vadă cu adevărat cât de frumoasă este țara noastră, in primă fază m-am speriat: dacă din autocar se văd gunoaiele așa cum se văd, din elicopter imaginea trebuie să fie și mai sinistră! Apoi  am căutat să mă liniștesc singur: privite de la mai mare înălțime, câmpurile cu gunoaie (constând mai ales în pet-uri, pungi și folii de polietilenă, cutii/amblaje din carton) par albe și ar putea fi lesne confundate cu niște sere ori solarii, mai ales de către străini. Vă dați seama că, gândind astfel, pozitiv, le-am putea promite acelor investitori arabi, pe lângă frumusețile patriei, și produse "agro" pe care ei nici nu visează să le poată cultiva în nisipurile lor? Totul e ca elicopterele cu investitori să zboare mai pe sus, suficient de sus...
Profund neplăcut m-au surprins și gropanele enorme și atât de dese, că par înlănțuite, de pe străzile din zona autogărilor Pitești și București-Militari. Asemenea "străzi-tranșee" n-am văzut nici măcar în puținele sate și cătune vâlcene izolate, în care asfaltul este o poveste trăită de bătrânii "umblați" în vremea tinereții.
*
Când eram copil, în verile senine și însorite mă întindeam pe iarbă, cu fața în sus, și priveam îndelung cum avioanele "zgâriau" albastrul infinit al cerului. Nu știu de ce îmi imaginam că acele avioane ori se întreaptă către America ori se întorc dinspre America; un alt "reper", o altă destinație spre/din care avioanele zboară nu mai exista în mintea mea de atunci, iar acum mi se pare amuzant că lucrurile au stat cum povestesc. Poate m-au făcut să gândesc astfel Romulus Rusan și "America ogarului cenușiu"? Nu știu, însă e cert că îmi doream - ca și alții, bănuiesc - să fiu cândva într-unul din avioanele acelea care zgâriau cerul copilăriei, spre ori dinspre America...
*
Încep astăzi un Jurnal de călătorie. Îl intitulez America bibliotecarului NEcenușiu din motive care cred că nu trebuie prea mult explicate, mai ales cititorilor"cu carte" care, pe deasupra, au habar și cât de importantă este în SUA Instituția Bibliotecă.
Îmi făgăduiesc - cele mai importante promisiuni sunt cele pe care ni le facem noua înșine, abia apoi suntem "căliți" să promitem altora - ca pe perioada lunii în care mă voi afla în Lumea Nouă (întoarcerea în România va fi în 17 aprilie) să scriu zilnic, iar daca - din cauza programului dens, a zborurilor și a celorlalte deplasări în interiorul SUA sau a altor întâmplări neprevăzute - voi întârzia unele postări, îmi impun tot de pe-acum să recuperez cât mai  "la cald" cu putință...

(Valentin Smedescu - București)
.