Avem în program să vizităm bibliotecile publice ale orașelor Urbana și Champaign. De dimineață suntem luați de din Asthon Woods, de Jamie și Katie, asistente la Mortenson Center. Jamie conduce un microbuz în care aflăm că suntem prea mulți și n-avem voie să călătorim toți, deci 4 dintre noi trebuie să meagă cu "mașina mică". Cobor împreună cu trei colegi și constat că "mașina mică" este nici mai mult nici mai puțin decât un ditamai Ford Excursion. Asta-i mașină mică??? - întreb - iar Katie râde și ne spune că nu-i place să conducă așa monstru pe roți...
*
La 8,45 ajungem în fața Bibliotecii Publice Urbana:
Directoarea Debra Lissak ne prezintă instituția pe care o conduce:
Trei doamne din "middle management"-ul Bibliotecii Publice Urbana ne vorbesc despre activitatea lor și a serviciilor pe care le conduc:
Biblioteca Publică Urbana adăpostește Arhivele Istorice ale Districtului Champaign. Ne vorbește Anka Voss, șefa Champaign County Historical Archives:
*
După masa de prânz, pe care o luăm la The Urbana Free Library, împreună cu gazdele noastre, ne îndreptăm spre cealaltă mare bibliotecă publică din apropiere, cea a orașului Champaign.
Champaign Public LIBRARY este o bibliotecă nouă, ne spune directoarea Marsha Grove. A fost inaugurată în urmă cu 3 ani, a costat 29 mil. $, bani obținuți prin acțiuni vândute de către Consiliul Local și prin creșterea taxelor. Acțiunile vândute vor fi răscumpărate în 20 de ani. "Nu e așa ușor să construiești o bibliotecă nici măcar în SUA" - ne spune directoarea, pe bună dreptate mândră de instituția pe care o conduce. Și are de ce jubila, pentru că biblioteca este o bijuterie de instituție modernă, foarte dotată, utilată și utilizată de public. Dacă media districtuală (pe districtul Champaign) a documentelor de bibliotecă (u.b.) care revin pe cap de locuitor este 11, Biblioteca Publică Champaign înregistrează o medie anuală de 34 de u.b./cap locuitor!
*
Mașinăria inteligentă din subsolul Bibliotecii, care știe să clasifice cărțile și celelalte u.b. pe domenii ale cunoașterii, în funcție de etichetele RFID:
Revin, in functie de timp, si postez si alte video filmate la Biblioteca Champaign.
Azi avem cursuri - de dimineață prezentări și moderarea de sesiuni de lucru individual și pe echipe, pe tema Stabilirea nevoilor utilizatorului; moderator este Rebecca Teasdale, director adjunct de Servicii și Programe Publice, Biblioteca Publică Oak Park.
La prima oră a dimineții:
După pauza de prânz, într-o locație de la parterul Bibliotecii de Științe Agricole (în cursul dimineții am fost în laboratorul de la ultimul etaj), învățăm despre Evaluarea programelor pentru biblioteci:
Continuu să scriu aici ceea ce n-am mai avut când posta pentru după-amiaza de 26 martie. Ieri, după ce ne-am întors de la Amish, am avut - între orele 15.00 - 20.00 - sesiune de prezentări și discuții pe tema proiectelor pentru care am fost selectați în Programul Mortenson pentru Lideri și Inovatori. Album foto sesiune Hermina Anghelescu, 26 martie 2011, Champaign.
*
Pentru azi, 27 martie, duminică, ne-am propus să practicăm în grup un sport american foarte iubit pe aici: shopping-ul. Ce nu-mi place mie să fac cumpărături, dar aici aș cumpăra! De ce? Pentru că mărfurile sunt prezentate civilizat, accesibile ca preț, și chiar ai de unde alege orice îți poftește suflețelul; iar dacă treci dintr-un supermarket în altul poate doar tu, român, îți faci probleme cu mărfurile cumpărate din magazinul anterior: pe americani nu-i interesează să te bănuiască precum la noi, să te caute în papornițe: etichetele inteligente certifică o corectă însușire a oricărui bun; cel mult, la ieșirea in magazin, pentru mărfurile mai scumpuțe (precum un laptop, să zic), ți se cere să prezinți bonul de casă...
* Atașez doar un album foto realizat în drum spre supermarket-urile din Nordul "uniunii" Champaign-Urbana...
Dis-de-dimineață vin și ne iau din Asthon Woods cele două microbuze care ne-au așteptat și la aeroport, în urmă cu o săptămână. Mergem pentru prima dată să vizităm o bibliotecă publică americană, neuniversitară, o bibliotecă mică, semi-rurală. Ne însoțește dna Hermina Anghelescu, venită - am văzut în episodul de ieri - din Detroit-Michigan în vederea prezentărilor pe care le avem azi după amiază, când ne vom întoarce în Champaign.
Călătorim vreme de cca. o oră și jumătate prin zonă de câmpie cât vezi cu ochii. Terenul este fie arat și semănat, fie nearat încă (se văd cocenii rămași după recolta trecută de porumb). În unele zone, puține, sunt tarlale verzi, probabil cu plante furajere care vor fi cosite.
Încet-încet, avansăm tot mai mult în interiorul unui teritoriu locuit de comunitatea Amish; vedem din ce în ce mai multe trăsuri pe șosea, pe o bandă de circulatie doar cu putin mai lată decât cele pentru biciclete:
Ajungem în orășelul Arthur, cu o populatie de cca 8.500 de locuitori și ne oprim direct la bibliotecă:
Ne întâmpină directoarea Bibliotecii, care știe de vizită. Începe să ne prezinte Arthur Public Library:
În afara a ceea ce reiese din materialele video:
- remarc o bibliotecă modernă, frumoasă, bine dotată și utilată
- serviciile tradiționale de împrumut carte/ u.b. electronice/s.a. sunt completate de posibilități de comunicare electronică, multiplicare, scanare etc.
- biblioteca nu are abonamente la baze de date și, în general, la resurse electronice, dar "urgențele" sunt rezolvate de directoare cu ajutorul fiicei și soțului
- bugetul anual de achiziții al acestei biblioteci este de cca. 20.000 $
- banii provin din taxele locale pe proprietate și constituie procent din bugetul public al orașului
- consiliul local hotărăște dacă biblioteca primește buget maximum-ul permis de lege, adică 0,17% din bugetul local; oricare ar fi hotărârea administrației finanțatoare, bugetul bibliotecii nu poate fi sub 0,12% din bugetul public
- cetățenii hotărăsc prin referendum dacă acceptă taxe suplimentare pentru dezvoltarea bibliotecii ori a unor servicii ale acesteia
- directoarea spune că biblioteca are sprijinul comunității, aceasta este cunoscută și apreciată de localnici, nici nu are nevoie să-și promoveze serviciile
- "oglinda" activității instituției o constituie "documentele circulate", și nu numărul cetățenilor care vin la bibliotecă
- utilizatorii serviciilor bibliotecii pot împrumuta u.b. pentru întreaga familie
- cu destulă dificultate aflu ceva ce mă interesa mult: cât la sută din membrii comunității vin la bibliotecă?
La Biblioteca Publică Arthur-Illinois vin, după spusele directoarei, cca. 20% dintre cetățeni (cu precizarea că aceștia împrumută pentru mai mulți, nu se știe pentru câți).
*
După vizita la Biblioteca Publică din Arthur intrăm contra-cronometru în câteva magazine profund "marcate" de specificul culturii Amish. Un obiect fragil pe care îl cumpăr dintr-un magazin îmi este învelit într-o pagină de ziar fără niciun fel de complex...
*
Ne urcăm din nou în microbuze și mergem să vizităm o familie Amish. Pe drum, în afara deja obișnuitelor trăsuri închise, a îmbrăcăminții specifice membrilor acestei comunități și a bărbilor bărbaților, vedem alte și alte terenuri cultivate cât vezi cu ochii..
Mă surprinde neplăcut modul în care văd că sunt ținute animalele, în țarcuri pline de bălegar și noroi. Caii și vitele, că altceva n-am văzut, sunt animale slabe și murdare încât provoacă milă...
Ajungem la familia Amish pe care avem în program să o vizităm și suntem primiți înăuntru împreună cu încă două grupuri mai mici decât al nostru, unul de nemți, altul de americani. Gazda, cu veritabile veleități de ghid, ne povestește cum trăiesc și ne prezintă casa. Ne dă voie să fotografiem, însă "fără oameni", cum îs regulile lor. Cei trei copii stau cuminți în fotoliile lor din living, în apropierea sobei care dogorește încălzind toată casa, inclusiv etajul. Le dăm câte un dolar și ne mulțumesc frumos.
În beciul casei văd pentru prima dată în viață o mașină de spălat rufe care funcționează pe aer comprimat. Legat de asta, nu-mi explic ce fel de credință este aceea care le interzice Amish-ilor să folosească energia electrică furnizată pe rețea, dar le permite să producă curent electric cu ajutorului unui generator de curent electric necesar unui compresor care comprimă aerul, iar acesta urnește mașina de spălat și stors...
Totuși, și Amish-ii mai fac progrese. Anual, înaltele lor fețe bisericești le mai dau voie la câte un mic "păcat": de pildă relativ recent li s-a permis să treacă la iluminarea pe bază de propan, iar un membru al comunității, care are propria lui firmă de construcții, are chiar dreptul la telefon mobil!!!
*
De la Amish-ii aceștia plecăm la alți Amish, unde urmează să luăm prânzul, una dintre atracțiile cu care, ni s-a spus, vom fi răsfățați, fiind vorba de ceva rarissim în SUA: mâncare gătită în casă!
Prima dezamăgire: casa noilor gazde este în mijlocul unui câmp cu coceniște. A doua: trei mârțoage de cai, într-un țarc la fel de plin de bălegar. A treia: pentru că am ajuns prea devreme, gazdele ne lasă să așteptăm în mașini (bate vântul și e frig pătrunzător) peste o jumătate de oră...
În fine, intrăm la ora stabilită (nu vine nimeni să ne invite), urcăm la etaj, împreună cu nemții și americanii care au mers mers în spatele nostru, cu două autoturisme și un microbuz. Ne așezăm toți la masă, urmează "ritualul" trecerii vaselor din mână-n mână, pentru ca fiecare să-și pună cât poate mânca. Două "circuite" face inclusiv farfuria cu felii de pâine, câte una de persoană. Prăjituri, unt sărat, piure de cartofi și "terci" de fasole cu jumări de porc (presupunem noi), carne de pasare și felii de șuncă, teoretic "de Praga", ambele sortimente prăjite. Apă, cafea și un soi de limonadă. Un gust infernal: mâncărurile sunt ele pregătite în casă, cu efort și dedicare, dar toate alimentele sunt cumpărate de la supermarket!!!
Văd, într-o vitrină neîncuiată niște "jucării" dintr-un domeniu ce mă pasionează tare: trei arme de foc - două carabine și o pușcă cu alice. Ambele carabine, una bolt action, cealaltă semiautomată, au lunete. Bolt action-ul are pat compozit, ceea ce mă surprinde total într-o casă prin definiție "conservatoare". Arma cu alice este o semiautomată, cu țeavă cal 12, lungă cât o zi de post. Mă întreb unde este lever action-ul tipic american...
Cel puțin în comunitatea Amish în care am fost noi, lucrurile stau îngrozitor de departe de "realitatea" filmelor americane...
Tot zi mohorâtă și friguroasă.
Drumul nostru spre Bibliotecă - locația unde ne desfășurăm activitățile - e compus din trei părți: drum pe jos până la stația de autobuz, drum cu atutobuzul, iarăși drum pe jos de unde ne lasă autobuzul. Toate trei porțiunile de drum durează cam 15 minute, 10-12 mers mai voinicește.
Drumul cu autobuzul arată cam așa:
Autobuzele cu care circulăm sunt foarte "interesante", în sensul că șoferii au libertatea deplină să scurteze ori să schimbe traseele cum vrea volanul lor. Când ne e lumea mai dragă și abia așteptăm să ajungem acasă, șoferul "cumsecade" ne spune că ar fi bine să coborâm întrucât stația în care ne aflăm este cea mai apropiată de Asthon Woods-ul nostru...
Problema asta a incertitudinii traseelor și a lungimii așteptărilor în stații sper să se rezolve de luni încolo, când se întorc studenții din vacanță. În lipsa lor, ni se spune, toate sunt cu fundul în sus pe aici.
Altminteri, autobuzele cu care circulăm sunt curate, șoferii sunt politicoși, unii nici nu se uită la abonamentele noastre (în campus nici nu se arată abonamentul), mașinile sunt dotate cu camere de îregistrare video interioare și exterioare (în interior se înregistrează și audio), astfel că nimic nu poate rămâne în "anonimitate". Uneori, după reguli pe care nu le știm, călătorii de pe aici trag de un cablu aflat pe părțile laterale ale mașinii, energia mecanică e transmisă la un contactor care anunță șoferul, iar acesta oprește autobuzul și între stații. Ca regulă generală, la oprirea în stații se deschide doar ușa șoferului, cea de jumătatea autobuzului fiind deschisă din interior numai de cineva care vrea să coboare.
Autobuzele au motoare puternice, care zumzăie precum ale vehiculelor militare de pe la noi, și evacuează gazele de eșapament deasupra înălțimii lor, nu la nivelul solului. Cele mai noi, când opresc în stație coboară hidraulic sau pneumatic cca 20-30 cm, astfel încât călătorii să poată coborî/urca ușor. După închiderea ușii, autobuzul urcă din nou la înălțimea de "croazieră".
N-am mers atât de mult cu autobuzul de când mă știu...
*
În cadrul programului de astăzi, același trainer-consultant de ieri ne învață despre comunicare, mai ales pusă în corelație cu cele patru stiluri de oameni.
Scurtă secvență:
*
Seara, de la ora 19.00, acasă la noi în Asthon Woods avem programat să fim vizitați de către dr. Hermina Anghelescu, School of Libarary & Information Science, Wayne State University, Detroit, Michigan.
"Dr. A" (așa-i spun studenții de aici, din SUA) este binecunoscută în mediul biblioteconomic românesc, ea participând activ la evenimente ale breslei bibliotecarilor și susținând prelegeri în mai multe biblioteci din țară. Inclusiv noi am invitat-o la Vâlcea, în vara lui 2009, ideea fiind un succes.
"Dr. A" a venit de la Detroit astăzi, participă la mica reuniune românească de aici, dimineață vizităm împreună o comunitate Amish, iar după amiază ne întoarcem la Champaign unde dna Anghelescu ne va face alte prezentări.
Sevență video:
Părăsesc această atmosferă neoficială de două ori, ultima dată definitiv; în apartamentul în care stau împreună cu Vlăduț gătesc friptură de pui la cuptor. Prima dată întorc pulpele dezosate pe partea cealaltă și mă înapoiez la "chef". A doua oară, după ce le întorc iar, mi se pare că-s aproape gata. Mă hotărăsc să mai aștept puțin până carnea se mai rumenește. Mă întind pe pat așa, îmbrăcat, și mă ia o toropeală plăcută-plăcută... Îmi impun să nu adorm, că se arde friptura și încep alarmele să sune la primele firișoare de fum. În fine, opresc cuptorul și îmi zic că dacă tot am mâncat pizza, nu mai mâncăm în seara asta friptură, deci ar fi bine să o pun la rece. Însă e prea fierbinte. Mă mai întind puțin, cu gândul să se răcească tava cât de cât, să o pot pune în frigider. Adorm buștean și visez că este cutremur. Mă ridic, ies în hol și văd ușa camerei lui Vlăduț închisă. Mă uit la ceas - 0.52, mă uit în cuptor, friptura nu mai e, o pusese Vlăduț în frigider. Îmbrac pijamaua și mă pun în pat pentru a dormi civilizat, ca oamenii. Dimineață îl întreb pe dragul de Vlăduț de ce nu m-a trezit când a venit în apartament. "Dormeai așa buștean, de parcă trăsesei la jug..." - îmi răspunde candid...
Dimineață mohorâtă, foarte rece și cu vânt pătrunzător. Dacă ieri vedeam cu ochii noștri cum primăvara venea peste Illinois, verdele râdea la Soarele binefăcător și mugurii se deschideau tot mai mult, astăzi toate au luat un mic respiro și ne întoarcem în anotimpul rece. Prognoza meteo a fost confirmată pe deplin pentru Champaign-Urbana.
*
Zi foarte plină, în care avem parte de "lucruri noi" pe care le vom putea "lua cu noi" și le vom folosi în România fără să depindem de nimeni și nimic. Shirley Stelbrink*, consultant și trainer în Resurse umane, ne învață cum să ne îmbunătățim stilurile de comunicare și situațiile de management. Lucrăm și individual și pe echipe care au același stil. În foarte rezumat: este vital să conștientizăm în ce categorie de stil ne încadrăm și în ce categorie se încadrează, de asemenea, cei cu care interacționăm. Testele nu mint, ne "citesc" în totalitate, ne "dezbracă" pur și simplu de orice "mască", mai bine sau mai puțin bine disimulată. Personal, am satisfacția că stilul meu „instinctual"
de interacțiune cu oamenii și de management este confirmat științific de teste profesionale
ca find chiar mai "OK" decât evaluam eu. Mă refer mai ales la faptul
că îmi asum responsabilități și nu-mi doresc "puterea de dragul
puterii", ci o folosesc pentru a face lucrurile să se miște. Prin urmare,
vechile flecăreli de clacă "de pe la noi", caracteristice culturii retrograde că dacă spui lucrurilor pe nume ești "un deviaționist"
care eventual "vrea să fie șef", rămân în continuare doar...amuzante.
Scurtă secvență din timpul zilei de azi:
*
Seara, după ce ajungem "la casele noastre", suntem vizitați de Siri Oswald, membru în Comitetul de Conducere al Programului Global Libraries.
Toți în living-ul unuia dintre apartamentele în care locuim, într-o atmosferă și mai puțin protocolară decât cea "oficială" (Siri a asistat la programul întregii zile), discutăm cu musafira vreme de peste două ceasuri "de-ale noastre" și "de-ale lor", despre cum ni se pare în SUA, despre diferențe culturale, despre felul în care evoluează Programul Global Libraries în România, Ucraina și Bulgaria s.a.
*Moto-ul sub care Shirley își susține prezentările în fața "bibliotecarilor internaționali U of I" (University of Illinois) este: "Ca să putem comunica obiectiv trebuie să realizăm că fiecare percepe lumea diferit și să ne folosim de aceasta pentru a ghida comunicările noastre cu alte persoane" (Antony Robbins)
La primele ore ale dimineții avem prima mostră a faptului că aici nimic sau aproape nimic nu este lăsat la întâmplare. Preocuparea SUA pentru siguranța cetățenilor este dusă dincolo de orice limite ale imaginarului nostru est-european. Aceasta se extinde, fără discriminare, și asupra celor care, pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp, locuiesc pe tărâm american și cred că asta constituie temelia pe care se construiește forta SUA: încrederea cetățenilor în propriul Stat.
Susan Schnuer, directoarea adjunctă a Mortenson Center ne dă (vedem și un filmuleț) informații și instrucțiuni care trebuie urmate în caz de tornadă: deși sezonul tornadelor este vara, când noi nu vom mai fi aici, este bine să știm ce trebuie să facem dacă tornadei i se năzărește să vină mai devreme decât de obicei (deși nu prea este posibil) și nu mai la Sud ori mai la Nord de Champaign-Urbana, cum a obișnuit în ultimii 6 ani, ci chiar peste zona noastră. În această situație, regulile sunt simple și am fost asigurați că toată populația de pe aici le știe: tornadele sunt precedate de un aer "greu" și cer plumburiu; în caz de pericol, va suna alarma pe care o vom auzi indiferent în ce zonă ne vom afla; acasă trebuie să ne adăpostim de îndată într-o cameră fără ferestre spre exterior, cel mai probabil în baie; în autobuz, urmăm indicațiile conducătorului auto, care știe unde să ne adăpostească; la fel, dacă momentul tornadei ne surprinde la cumpărături la un supermarket, ne conformăm îndemnurilor personalului de acolo, care ne va îndruma spre adăposturi subterane în care vom încăpea toți, fără probleme. Marți la 10 în prima săptămână din lună nu trebuie să ne îngrijorăm când sună alarmele: se fac probe pentru a exista certitudinea că toate sirenele sunt funcționale. În caz de tornadă, după ce trece pericolul, cetățenii afla aceasta de la televizor, care anunță ce și cum.
Prin urmare, noi, grupul de bibliotecari români aflați în Champaign-Urbana suntem în deplină siguranță, nu avem de ce ne face probleme - ne asigură Susan.
*
Deși astăzi n-am vizitat o bibliotecă în sensul celor întâmplate ieri și alaltăieri, am avut revelația descoperirii Bibliotecii de Științe Agricole, într-o sală de la parterul căreia am mai lucrat în grup și pe echipe de proiect (n-am urcat însă în toată clădirea). De această dată, am avut activități la ultimul etaj, al optulea, ceea ce mi-a permis să văd iarăși pe viu preocuparea pentru binele cetățenilor, pe care nici un stat nu și-i câștigă d.p.d.v. al încrederii dacă nu le dă înainte de orice "pâinea cea de toate zilele". Nu în sensul de a-i asista social, ci de a crea și oferi condițiile, cadrul în care hrana oamenilor și a animalelor să fie o problemă rezolvată o dată pentru totdeauna. Aici, în Illinois, un ținut de șes, un "Bărăgan al SUA", există parcă un cult pentru cultura porumbului. S-a mers până într-acolo, încât când s-a pus problema ca Universitatea să-și construiască sediul central al Bibliotecii, proiectul inițial a fost respins pentru că multele etaje ale clădirii făceau umbră lotului experimental pe care se cultiva porumbul hibrid (care ulterior avea să revoluționeze industria cărnii de porc). Prin urmare, 5 dintre palierele "Mamei Bibliotecilor" au fost construite nu deasupra solului roditor, ci în subsol (inevitabil, preocuparea americanilor pentru interesul public îmi duce gândul la o comparație cu tărășenia construirii Mall-ului din Râmnicu Vâlcea, care n-avea loc altundeva decât fix pe fosta suprafață a părculețului central al orașului, doar în centrul urbei se putea să-și etaleze conlocuitorii noștri primitivismul cu Mercedes...).
Revenind la Biblioteca de Științe Agricole: văzând-o, lotul pe care s-a realizat primul experimentamericanprivinddurabilitateasistemelor decultivareşipracticilede fertilizare, lot pe lângă care trecem zilnic, nu mă mai amuză atât de tare, așa, înconjurat cu gard viu și nelucrat (trebuie să se "odihnească", după marea reușită); mi se pare firesc acum și că însăși "Mama Bibliotecilor" a trebui construită în subsol, și nu deasupra, să facă umbră Pământului. (printre fotografiile care însoțesc prezenta filă de jurnal republic 5 din zilele trecute, cele cu "lotul experimental").
