Ziua a 13-a: O bibliotecă de povestit la nepoți și un oraș de ținut minte

31 martie 2011 – urmare

Cu noaptea-n cap, ieșim din apartamentele noastre din Asthon Woods, pentru a ne îmbarca într-un microbuz mai mic și un microbuz-limuzină.






După un drum lung și nu foarte extenuant, traversăm o parte din spectaculosul Chicago și ajungem la Biblioteca Publică Oak Park.
Pentru că este aproape miezul nopții când scriu și conexiunea este destul de slabă, voi rezuma doar câteva idei, urmând ca în week-end să revin cu foto și video (pentru Biblioteca Urbana am postat video și urmează să postez și pentru Biblioteca Champaign, la ziua a 11-a).
Oak Park Public Library este – trebuie spus din capul locului – biblioteca unui oraș bogat. Câteva repere schițate rapid ar fi:
- comunitatea este de aproape 52.000 locuitori, 20.000 de case
- „deasupra” conducerii executive a bibliotecii se află un board, ales prin vot de către cetățeni; el este alcătuit din oameni neremunerați, cu bună reputație și preocupați de viitorul orașului lor, și au un mandat de 4 ani; săptămâna viitoare tocmai se vor reînnoi mandatele Board-ului. Acesta hotărăște politicile de dezvoltare a bibliotecii și de permanentă adaptare la nevoile publicului, pe care le anticipează și le testează continuu
- Biblioteca are 125 de salariați, bibliotecari sau nu, însă nu toți sunt angajați cu normă întreagă; în total, ar fi 48 de norme de încadrare complete, din care 30 sunt bibliotecari cu masterate în domeniu
- bugetul anual al Bibliotecii este de 6,7 mil $, și chiar dacă pare un buget mare, în comparație cu al unui liceu din același oraș, e mic: liceul are buget de 70 mil. USD
- cea mai mare parte a banilor din buget provin din taxe locale pe proprietate, apoi din amenzile pe care le primesc utilizatorii bibliotecii, Statul Illinois dă și el o sumă și, în fine, se mai adună ceva din vânzarea de cărți de către clubul de voluntari „Prietenii bibliotecii”
- bugetul este dezbătut de comunitate și se votează de către Consiliul Local în noiembrie, dar înainte de asta, Boardul și bibliotecarii îl discută vreme de cca 6 luni; nu este la fel peste tot în SUA
- ca o comparație, bugetul de dezvoltare a colecțiilor la Oak Park Public Library  este cam cât întregul buget anual al Bibliotecii Județene Vâlcea
- într-un an se împrumută, în total, peste 1,2 milioane u.b.: 58% cărți și 41% multimedia; în cele mai multe biblioteci, raportul este invers, în favoarea u.b. multimedia, aici nivelul de educație își spune cuvântul
- colecția de “nonficțiune” (nebeletristica) circulă mai mult decât în alte biblioteci deși în zonă funcționează pe profit și trei librării, în condițiile în care în alte părți librăriile au dat faliment
- biblioteca are două filiale, una mai mare (9% din colecții) și una mai mică (4%)
- după ce, vreme de cca 25 de ani, a făcut parte dintr-un consorțiu,
Oak Park Public Library s-a retras în 1995, pentru că progresele și bugetele partenerilor nu erau pe măsura nevoilor; de 3 ani, Biblioteca face parte din consorțiul SWAN, în care 80 de biblioteci și-au pus în comun resursele, cca 20-30.000, dar au acces la milioane de documente
- participarea la consorțiu costă cca 60.000 $/an
- accesul este egal pentru toți membrii consorțiului; există catalog partajat pentru toți; resursele printabile /download-abile se folosesc de toți; celelalte resurse pentru care utilizatorii fac comanda prin „clic” pe pagina electronică se aduc cu mașina de la o bibliotecă la alta
- Statul Illinois subvenționează deocamdată integral transportul de resurse între biblioteci
- cam cât se împrumută către utilizatorii celorlalte biblioteci din SWAN se și împrumută de la acestea, pentru utilizatorii din Oak Park: 11%
- deja se doresc schimbări în utilizarea spațiilor bibliotecii – „sunt, totuși, 8 ani de inaugurarea clădirii!” – ni s-a spus
- schimbările sunt previzionate de la un an la altul și costurile sunt prevăzute în buget
- întreținerea  site-ului costă 50.000 USD
- sunt de două ori mai mulți utilizatori virtuali
- într-un an sunt 650.000 de vizite la bibliotecă
- 89% din utilizatori vin fizic la bibliotecă
- 1 % merg la filiala mare și 1% la filiala mică
- din numărul de vizite reiese că fiecare membru al comunității vine la bibliotecă de 12 ori pe an
- 28.000 de participanți la programe: 60% copii, 40% adulți
- 37.000 de permise de tip card pentru utilizatori (69% din populația orașului)
- 69% populație a venit la bibliotecă în ultimul an
- cardul este gratuit pentru cei care plătesc taxa pentru proprietate în Oak Park
- nu există sindicat; biblioteca angajează și dă afară pe cine vrea (nu e peste tot așa, însă)
- directorul executiv cu care am stat de vorbă ne-a spus că problemele apar din neînțelegere, din lipsă de timp și din cauza stresului; caută să le rezolve acționând „la rădăcină”
- pentru angajări e concurs deschis, dar depinde de funcție: pentru bibliotecar, concursul e deschis la nivel național; pentru manager, se merge până la Conferința ALA (Asociația Bibliotecarilor Americani); pentru cel ce pune cărțile pe raft, angajatul e local; este probă de lucru de 6 luni; cine confirmă rămâne, cine nu – pleacă.

*
Chicago e un oraș care nu poate fi povestit așa, pe scurt și fără foto și video. Mergem pe jos cca două ore, ne prinde înserarea și vizităm doar Willis Tower, și acolo prinzând ultimul lifft care să ne ducă la 442 metri deasupra pământului. În
momentul finalizării construcției, în 1974, Willis Tower (inițial Sears Tower) a fost cea mai înaltă clădire din lume, depăşind turnurile gemene World Trade Center din New York, distruse după cum se știe. Turnul Willis a deținut acest rang aproape 25 de ani. Acum este cea mai înaltă clădire din Statele Unite şi a "șasea înălțime-structură de sine stătătoare din lume", precum şi a cincea "cea mai inalta cladire din lume la acoperiş".
(Valentin Smedescu - Oak Park, Chicago)
.


Ziua a 12-a: Workshop cu și despre povești, cu Martin Wolske

30.03.2011 - urmare

Toată ziua, Martin Wolske, cercetător, Școala Postuniversitară de Bibliologie și Știința Informării, Universitatea din Illinois, ne învață (și exersăm practic) cum să ne îmbunătățim abilitățile în utilizarea "poveștilor" și a "fotovocii", în practicarea "jurnalismului cetățenesc". Aceasta, în contextul utilizării blogging-ului, ca mijloc de transmitere a mesajelor în susținerea justelor cauze.
Mie oricum îmi plăcea să "spun povești" care să ilustreze cu și mai mare putere de convingere - pe măsura posibilităților mele și a capacităților de înțelegere a auditoriului, se-nțelege - mesajele pe care le (ave)am de transmis.
Aflând astăzi de la Martin că "este voie", ba chiar sunt recomandate astfel de metode, parcă e și mai bine...


Album foto ziua a 12-a

(Valentin Smedescu - Champaign-Urbana)
.

Ziua a 11-a: Două excelente biblioteci „municipale”

29 martie 2011 - urmare

Avem în program să vizităm bibliotecile publice ale orașelor Urbana și Champaign. De dimineață suntem luați de din Asthon Woods, de Jamie și Katie, asistente la Mortenson Center. Jamie conduce un microbuz în care aflăm că suntem prea mulți și n-avem voie să călătorim toți, deci 4 dintre noi trebuie să meagă cu "mașina mică". Cobor împreună cu trei colegi și constat că "mașina mică" este nici mai mult nici mai puțin decât un ditamai Ford Excursion. Asta-i mașină mică??? - întreb - iar Katie râde și ne spune că nu-i place să conducă așa monstru pe roți...
*
La 8,45 ajungem în fața Bibliotecii Publice Urbana:



Directoarea Debra Lissak ne prezintă instituția pe care o conduce:









Trei doamne din "middle management"-ul Bibliotecii Publice Urbana ne vorbesc despre activitatea lor și a serviciilor pe care le conduc:










Biblioteca Publică Urbana adăpostește Arhivele Istorice ale Districtului Champaign. Ne vorbește Anka Vossșefa Champaign County Historical Archives:









*
 După masa de prânz, pe care o luăm la The Urbana Free Library, împreună cu gazdele noastre, ne îndreptăm spre cealaltă mare bibliotecă publică din apropiere, cea a orașului Champaign.

Champaign Public LIBRARY este o bibliotecă nouă, ne spune directoarea Marsha Grove. A fost inaugurată în urmă cu 3 ani, a costat 29 mil. $, bani obținuți prin acțiuni vândute de către Consiliul Local și prin creșterea taxelor. Acțiunile vândute vor fi răscumpărate în 20 de ani. "Nu e așa ușor să construiești o bibliotecă nici măcar în SUA" - ne spune directoarea, pe bună dreptate mândră de instituția pe care o conduce. Și are de ce jubila, pentru că biblioteca este o bijuterie de instituție modernă, foarte dotată, utilată și utilizată de public. Dacă media districtuală (pe districtul Champaign) a documentelor de bibliotecă (u.b.) care revin pe cap de locuitor este 11, Biblioteca Publică Champaign înregistrează o medie anuală de 34 de u.b./cap locuitor!

*
Mașinăria inteligentă din subsolul Bibliotecii, care știe să clasifice cărțile și celelalte u.b. pe domenii ale cunoașterii, în funcție de etichetele RFID:


Revin, in functie de timp, si postez si alte video filmate la Biblioteca Champaign.


Câteva documente oficiale pe care gazdele ni le-au pus la dispoziție.


Câteva fotografii ale Bibliotecii Champaign și ale Filialei "Douglas", pe ultima o vizităm în încheierea programului zilei de azi.

Revin, in functie de timp, si postez si alte video filmate la Biblioteca Champaign.

(Valentin Smedescu - Champaign-Urbana)
.

Ziua a zecea: teorie și practică despre evaluarea nevoilor publicului

28 martie 2011 - urmare

Azi avem cursuri - de dimineață prezentări și moderarea de sesiuni de lucru individual și pe echipe, pe tema Stabilirea nevoilor utilizatorului; moderator este  Rebecca Teasdale, director adjunct de Servicii și Programe Publice, Biblioteca Publică Oak Park.
La prima oră a dimineții:


După pauza de prânz, într-o locație de la parterul Bibliotecii de Științe Agricole (în cursul dimineții am fost în laboratorul de la ultimul etaj), învățăm despre Evaluarea programelor pentru biblioteci:


(Valentin Smedescu - Champaign-Urbana)
.

Ziua a noua: un frumos sport american - shopping-ul

27 martie 2011 - urmare

Continuu să scriu aici ceea ce n-am mai avut când posta pentru după-amiaza de 26 martie. Ieri, după ce ne-am întors de la Amish, am avut - între orele 15.00 - 20.00 - sesiune de prezentări și discuții pe tema proiectelor pentru care am fost selectați în Programul Mortenson pentru Lideri și Inovatori.
Album foto sesiune Hermina Anghelescu, 26 martie 2011, Champaign.

*
Pentru azi, 27 martie, duminică, ne-am propus să practicăm în grup un sport american foarte iubit pe aici: shopping-ul. Ce nu-mi place mie să fac cumpărături, dar aici aș cumpăra! De ce? Pentru că mărfurile sunt prezentate civilizat, accesibile ca preț, și chiar ai de unde alege orice îți poftește suflețelul; iar dacă treci dintr-un supermarket în altul poate doar tu, român, îți faci probleme cu mărfurile cumpărate din magazinul anterior: pe americani nu-i interesează să te bănuiască precum la noi, să te caute în papornițe: etichetele inteligente certifică o corectă însușire a oricărui bun; cel mult, la ieșirea in magazin, pentru mărfurile mai scumpuțe (precum un laptop, să zic), ți se cere să prezinți bonul de casă...
*
Atașez doar un album foto realizat în drum spre supermarket-urile din Nordul "uniunii" Champaign-Urbana...

(Valentin Smedescu - Champaign-Urbana)
.

Ziua a opta: prima bibliotecă publică americană vizitată; acasă la Amish

26 martie 2011 - urmare

Dis-de-dimineață vin și ne iau din Asthon Woods cele două microbuze care ne-au așteptat și la aeroport, în urmă cu o săptămână. Mergem pentru prima dată să vizităm o bibliotecă publică americană, neuniversitară, o bibliotecă mică, semi-rurală. Ne însoțește dna Hermina Anghelescu, venită - am văzut în episodul de ieri - din Detroit-Michigan în vederea prezentărilor pe care le avem azi după amiază, când ne vom întoarce în Champaign.

Călătorim vreme de cca. o oră și jumătate prin zonă de câmpie cât vezi cu ochii. Terenul este fie arat și semănat, fie nearat încă (se văd cocenii rămași după recolta trecută de porumb). În unele zone, puține, sunt tarlale verzi, probabil cu plante furajere care vor fi cosite.



Încet-încet, avansăm tot mai mult în interiorul unui teritoriu locuit de comunitatea Amish; vedem din ce în ce mai multe trăsuri pe șosea, pe o bandă de circulatie doar cu putin mai lată decât cele pentru biciclete:




Ajungem în orășelul Arthur, cu o populatie de cca 8.500 de locuitori și ne oprim direct la bibliotecă:


 

Ne întâmpină directoarea Bibliotecii, care știe de vizită. Începe să ne prezinte Arthur Public Library:





 









În afara a ceea ce reiese din materialele video: 
- remarc o bibliotecă modernă, frumoasă, bine dotată și utilată 
- serviciile tradiționale de împrumut carte/ u.b. electronice/s.a. sunt completate de posibilități de comunicare electronică, multiplicare, scanare etc. 
- biblioteca nu are abonamente la baze de date și, în general, la resurse electronice, dar "urgențele" sunt rezolvate de directoare cu ajutorul fiicei și soțului
- bugetul anual de achiziții al acestei biblioteci este de cca. 20.000 $
- banii provin din taxele locale pe proprietate și constituie procent din bugetul public al orașului
- consiliul local hotărăște dacă biblioteca primește buget maximum-ul permis de lege, adică 0,17% din bugetul local; oricare ar fi hotărârea administrației finanțatoare, bugetul bibliotecii nu poate fi sub 0,12% din bugetul public
- cetățenii hotărăsc prin referendum dacă acceptă taxe suplimentare pentru dezvoltarea bibliotecii ori a unor servicii ale acesteia
- directoarea spune că biblioteca are sprijinul comunității, aceasta este cunoscută și apreciată de localnici, nici nu are nevoie să-și promoveze serviciile
- "oglinda" activității instituției o constituie "documentele circulate", și nu numărul cetățenilor care vin la bibliotecă
- utilizatorii serviciilor bibliotecii pot împrumuta u.b. pentru întreaga familie
- cu destulă dificultate aflu ceva ce mă interesa mult: cât la sută din membrii comunității vin la bibliotecă? 
La Biblioteca Publică Arthur-Illinois vin, după spusele directoarei, cca. 20% dintre cetățeni (cu precizarea că aceștia împrumută pentru mai mulți, nu se știe pentru câți).
 *
După vizita la Biblioteca Publică din Arthur intrăm contra-cronometru în câteva magazine profund "marcate" de specificul culturii Amish. Un obiect fragil pe care îl cumpăr dintr-un magazin îmi este învelit într-o pagină de ziar fără niciun fel de complex... 
*
Ne urcăm din nou în microbuze și mergem să vizităm o familie Amish. Pe drum, în afara deja obișnuitelor trăsuri închise, a îmbrăcăminții specifice membrilor acestei comunități și a bărbilor bărbaților, vedem alte și alte terenuri cultivate cât vezi cu ochii..
Mă surprinde neplăcut modul în care văd că sunt ținute animalele, în țarcuri pline de bălegar și noroi. Caii și vitele, că altceva n-am văzut, sunt animale slabe și murdare încât provoacă milă...

 

Ajungem la familia Amish pe care avem în program să o vizităm și suntem primiți înăuntru împreună cu încă două grupuri mai mici decât al nostru, unul de nemți, altul de americani. Gazda, cu veritabile veleități de ghid, ne povestește cum trăiesc și ne prezintă casa. Ne dă voie să fotografiem, însă "fără oameni", cum îs regulile lor. Cei trei copii stau cuminți în fotoliile lor din living, în apropierea sobei care dogorește încălzind toată casa, inclusiv etajul. Le dăm câte un dolar și ne mulțumesc frumos.







În beciul casei văd pentru prima dată în viață o mașină de spălat rufe care funcționează pe aer comprimat. Legat de asta, nu-mi explic ce fel de credință este aceea care le interzice Amish-ilor să folosească energia electrică furnizată pe rețea, dar le permite să producă curent electric cu ajutorului unui generator de curent electric necesar unui compresor care comprimă aerul, iar acesta urnește mașina de spălat și stors...

 


Totuși, și Amish-ii mai fac progrese. Anual, înaltele lor fețe bisericești le mai dau voie la câte un mic "păcat": de pildă relativ recent li s-a permis să treacă la iluminarea pe bază de propan, iar un membru al comunității, care are propria lui firmă de construcții, are chiar dreptul la telefon mobil!!!
*
De la Amish-ii aceștia plecăm la alți Amish, unde urmează să luăm prânzul, una dintre atracțiile cu care, ni s-a spus, vom fi răsfățați, fiind vorba de ceva rarissim în SUA: mâncare gătită în casă!
Prima dezamăgire: casa noilor gazde este în mijlocul unui câmp cu coceniște. A doua: trei mârțoage de cai, într-un țarc la fel de plin de bălegar. A treia: pentru că am ajuns prea devreme, gazdele ne lasă să așteptăm în mașini (bate vântul și e frig pătrunzător) peste o jumătate de oră...
În fine, intrăm la ora stabilită (nu vine nimeni să ne invite), urcăm la etaj, împreună cu nemții și americanii care au mers mers în spatele nostru, cu două autoturisme și un microbuz. Ne așezăm toți la masă, urmează "ritualul" trecerii vaselor din mână-n mână, pentru ca fiecare să-și pună cât poate mânca. Două "circuite" face inclusiv farfuria cu felii de pâine, câte una de persoană. Prăjituri, unt sărat, piure de cartofi și "terci" de fasole cu jumări de porc (presupunem noi), carne de pasare și felii de șuncă, teoretic "de Praga", ambele sortimente prăjite. Apă, cafea și un soi de limonadă. Un gust infernal: mâncărurile sunt ele pregătite în casă, cu efort și dedicare, dar toate alimentele sunt cumpărate de la supermarket!!!
Văd, într-o vitrină neîncuiată niște "jucării" dintr-un domeniu ce mă pasionează tare: trei arme de foc - două carabine și o pușcă cu alice. Ambele carabine, una bolt action, cealaltă semiautomată, au lunete. Bolt action-ul are pat compozit, ceea ce mă surprinde total într-o casă prin definiție "conservatoare". Arma cu alice este o semiautomată, cu țeavă cal 12, lungă cât o zi de post. Mă întreb unde este lever action-ul tipic american...

Cel puțin în comunitatea Amish în care am fost noi, lucrurile stau îngrozitor de departe de "realitatea" filmelor americane...

Album foto ziua a opta.

(Valentin Smedescu - Arthur)
.

Ziua a șaptea: cu "Dr. A.", ca-ntre români

25 martie 2011 - urmare

Tot zi mohorâtă și friguroasă.
Drumul nostru spre Bibliotecă - locația unde ne desfășurăm activitățile - e compus din trei părți: drum pe jos până la stația de autobuz, drum cu atutobuzul, iarăși drum pe jos de unde ne lasă autobuzul. Toate trei porțiunile de drum durează cam 15 minute, 10-12 mers mai voinicește.

Drumul cu autobuzul arată cam așa:


Autobuzele cu care circulăm sunt foarte "interesante", în sensul că șoferii au libertatea deplină să scurteze ori să schimbe traseele cum vrea volanul lor. Când ne e lumea mai dragă și abia așteptăm să ajungem acasă, șoferul "cumsecade" ne spune  că ar fi bine să coborâm întrucât stația în care ne aflăm este cea mai apropiată de Asthon Woods-ul nostru...
Problema asta a incertitudinii traseelor și a lungimii așteptărilor în stații sper să se rezolve de luni încolo, când se întorc studenții din vacanță. În lipsa lor, ni se spune, toate sunt cu fundul în sus pe aici.
Altminteri, autobuzele cu care circulăm sunt curate, șoferii sunt politicoși, unii nici nu se uită la abonamentele noastre (în campus nici nu se arată abonamentul), mașinile sunt dotate cu camere de îregistrare video interioare și exterioare (în interior se înregistrează și audio), astfel că nimic nu poate rămâne în "anonimitate". Uneori, după reguli pe care nu le știm, călătorii de pe aici trag de un cablu aflat pe părțile laterale ale mașinii, energia mecanică e transmisă la un contactor care anunță șoferul, iar acesta oprește autobuzul și între stații. Ca regulă generală, la oprirea în stații se deschide doar ușa șoferului, cea de jumătatea autobuzului fiind deschisă din interior numai de cineva care vrea să coboare.
Autobuzele au motoare puternice, care zumzăie precum ale vehiculelor militare de pe la noi, și evacuează gazele de eșapament deasupra înălțimii lor, nu la nivelul solului. Cele mai noi, când opresc în stație coboară hidraulic sau pneumatic cca 20-30 cm, astfel încât călătorii să poată coborî/urca ușor. După închiderea ușii, autobuzul urcă din nou la înălțimea de "croazieră".
N-am mers atât de mult cu autobuzul de când mă știu...

*

În cadrul programului de astăzi, același trainer-consultant de ieri ne învață despre comunicare, mai ales pusă în corelație cu cele patru stiluri de oameni.

Scurtă secvență:


*
Seara, de la ora 19.00, acasă la noi în Asthon Woods avem programat să fim vizitați de către dr. Hermina Anghelescu, School of Libarary & Information Science, Wayne State University, Detroit, Michigan. 
"Dr. A" (așa-i spun studenții de aici, din SUA) este binecunoscută în mediul biblioteconomic românesc, ea  participând activ la evenimente ale breslei bibliotecarilor și susținând prelegeri în mai multe biblioteci din țară. Inclusiv noi am invitat-o la Vâlcea, în vara lui 2009, ideea fiind un succes.
"Dr. A" a venit de la Detroit astăzi, participă la mica reuniune românească de aici, dimineață vizităm împreună o comunitate Amish, iar după amiază ne întoarcem la Champaign unde dna Anghelescu ne va face alte prezentări.

Sevență video:


Părăsesc această atmosferă neoficială de două ori, ultima dată definitiv; în apartamentul în care stau împreună cu Vlăduț gătesc friptură de pui la cuptor. Prima dată întorc pulpele dezosate pe partea cealaltă și mă înapoiez la "chef". A doua oară, după ce le întorc iar, mi se pare că-s aproape gata. Mă hotărăsc să mai aștept puțin până carnea se mai rumenește. Mă întind pe pat așa, îmbrăcat, și mă ia o toropeală plăcută-plăcută... Îmi impun să nu adorm, că se arde friptura și încep alarmele să sune la primele firișoare de fum. În fine, opresc cuptorul și îmi zic că dacă tot am mâncat pizza, nu mai mâncăm în seara asta friptură, deci ar fi bine să o pun la rece. Însă e prea fierbinte. Mă mai întind puțin, cu gândul să se răcească tava cât de cât, să o pot pune în frigider. Adorm buștean și visez că este cutremur. Mă ridic, ies în hol și văd ușa camerei lui Vlăduț închisă.  Mă uit la ceas - 0.52, mă uit în cuptor, friptura nu mai e, o pusese Vlăduț în frigider. Îmbrac pijamaua și mă pun în pat pentru a dormi civilizat, ca oamenii. Dimineață îl întreb pe dragul de Vlăduț de ce nu m-a trezit când a venit în apartament. "Dormeai așa buștean, de parcă trăsesei la jug..." - îmi răspunde candid...

(Valentin Smedescu - Champaign-Urbana)
.