Ziua a 21-a: lucru la proiecte; clopote care nu bat, dar se aud

8 aprile 2011 - urmare

Întreaga zi lucrăm la proiecte, îndrumați și verificați ca și în zilele trecute de către Kristin Vogel, bibliotecar și profesor, Pius XII Memorial Library, Saint Louis University. Activitățile au loc într-unul dintre laboratoarele cu computere, de la etajul V al Bibliotecii de Științe Agricole:


Azi, vineri, este ultima zi în care lucrăm la aceste proiecte aici, în SUA. Week-end-ul care începe și ziua de luni sunt ultimele petrecute în Champaign-Urbana și în statul Illinois.

*
În "poiana" din fața Bibliotecii de Științe Agricole* și la doi pași intrarea în clădirea principală a Bibliotecii Universitare Illinois, care găzduiește și Mortenson Center, se află un turn înalt de cca 100 metri, în al cărui vârf sunt vreo 10 clopote de mărimi diferite. La fiecare oră împlinită, după un "avertisment", se aud atâtea bătăi câte ceasuri sunt după 12.00 ale zilelor și nopților. De aproape trei săptămâni, de când suntem aici, mi-am dorit să fiu prin apropiere când clopotele mari și mici din turn se mișcă în "cor" și vestesc orașului ora 12.00 a zilei. Niciodată nu am reușit, întotdeauna eram prea departe; mă gândeam ce fel de mașinărie transmite energia mecanică necesară pentru a pune în mișcare și a sincroniza clopote pe atâtea „voci”. Până vineri, când "a crăpat ceasul" și misterul s-a dezlegat:



Clopotele din turn sunt doar de fantezie, nu se mișcă nici măcar puțin: sunetele sunt în întregime electronice...


(Valentin Smedescu - Champaign-Urbana) 
______________

* Clădirea hexagonală care apare la începutul materialului video



__________________

Postez mai jos comentariul Alexandrei Seceleanu, româncă aflată din ...Champaign-Urbana, care - alături de alți tineri români de aici - ne-a fost de ajutor mai ales în înțelegerea cât mai bună a graiul lui Shakespeare.
Mulțumesc, Alexandra!
❤️ 🙏 🤗

Pun comentariul tau în subsolului textului "zilei a 20-a", să fie valid linkul către felul în care clopotele din Altgeld Hall le cântă românilor să se deștepte. Măcar de Ziua Naționala.
Din păcate, al doilea link nu e valid. Poti să mi-l trimiți pe cel corect?
Alexandra spunea...
Daca tot e vorba de clopote, trebuie sa va arat ce stiu sa faca clopotele "adevarate" din Altgeld Hall (cladirea de matematica): http://www.youtube.com/watch?v=eosei9O-rz0&feature=related si varianta vazuta din interior 1 Decembrie 2010 http://www.facebook.com/video/video.php?v=464766948181

Ziua a 20-a: lucru la proiecte/ tot mai muți copaci cu flori/ pe-aici e legal să te tolănești pe iarba din parc

7 aprilie 2011 - urmare
Întreaga zi de joi, împărțiți în trei grupuri (obiectivele ne-au adus laolaltă), lucrăm la proiectele la care ne-am angajat.

*
Deși pentru astăzi vremea s-a anunțat urâtă, chiar cu ceva furtună, până după-amiază a fost doar "soare cu dinți". Apoi, într-adevăr cerul s-a întunecat și vântul rece s-a întețit. Aici atmosfera se schimbă foarte ușor, cale lungă de jur împrejur nu există munți, nu există practic nicio barieră de relief care să împiedice cât de cât circulația norilor și a maselor de aer. Este destul de aproape și uriașul Michigan Lake, cu hachițele lui, suntem "la doi pași" și de Canada...

Cu toate acestea, primăvara s-a înstăpânit în Champaign-Urbana, iarba s-a înverzit și a început să crească, iar pomii înfloresc de zor, sunt mai frumoși de la o zi la alta.

Nu știu cum se face, dar pe aici este perfect normal să calci pe iarbă, să te tolănești pe jos precum în copilărie, pentru a citi, a te relaxa ori doar "de poftă" și nimeni/nimic să nu-ți interzică, nici să  trezești suspiciuni că ai avea ceva probleme la "cutiuță". În comparație cu "la noi", aici iarba pare mereu verde și îngrijită, deși o calcă toți - "legal", pe când în orașele noastre nimeni n-are voie să umble pe spațiile verzi, sunt avertizări la tot pasul, dar rezultatele încă se lasă așteptate...





Frunzele căzute din copaci în sezonul trecut de vegetație, care n-au fost încă strânse (probabil pentru că zăpada le-a acoperit, apoi ploile le-au umezit continuu, îngreunându-le) s-au uscat de-acum; ele sunt adunate cu grijă și duse de pe străzi și alei. Tehnica de a strânge frunzele constă în a le sufla cu o moto-suflantă de aer, purtată în spate; se adună grămezi care sunt cărate apoi cu mașina:




În final, două veverițe într-o stație de autobuz, parcă nehotărâte dacă să se așeze sau nu pe scaune:



Câteva fotografii din zilele de 6-7 aprilie.

(Valentin Smedescu - Champaign-Urbana)  
.

Ziua a 19-a: Marketing creativ, lucru la proiecte și o prezentare publică/ Prânzurile noastre la „cantina studențească” Illini Tower

6 aprile 2011 - urmare

Teorie - în prima parte a zilei - în vederea îmbunătățirii capabilităților de lider și în utilizarea acestora în dezvoltarea și sprijinirea bibliotecilor.
Ne predăPrezintă Meg Edwards, consilier coordonator, Școala postuniversitară de Bibliologie și Știința Informării - Universitatea din Illinois. Meg îi coordonează pe tinerii veniți pentru masterat la cunoscuta "postuniversitară" americană la care ne aflăm și noi. Și nu are decât 600 și ceva de studenți!




Fotografii ziua a 18-a.

*
De câteva ori am vrut să scriu despre masa de prânz, pe ca o luăm la Illini Tower, dar n-am găsit destul răgaz. Illini Tower este "tower" în măsura în care, într-o zonă fără clădiri înalte precum e Champaign-Urbana, există totuși câteva edificii care au mai mult de 10 etaje  (nu cu mult, însă). Ei bine, Illini Tower are 18, deci este cea mai înaltă clădire din zonă (evident, un "nimic" d.p.d.v. al înălțimii, pe lângă adevăratele turnuri din Chicago).
Clădirea este una de locuințe pentru studenți, cu excepția parterului, amenajat pentru a se servi masa. Într-un spațiu doar cu puțin mai mare decât un teren de tenis de câmp, mii de studenți iau masa în condiții excelente, civilizat și în liniște. Nu mi-aș fi putut imagina că se poate și astfel, mai ales într-un spațiu atât de restrâns. Secretul acestui succes este o organizare fără cusur, completată perfect de înaltul grad de civilizație a celor ce vin să ia masa:
- se intră pe bază de card, prezentat la ușă unei doamne care îl trece printr-un "cititor"; pe fiecare client în parte, doamna îl salută și îi mulțumește că totul e OK, la restituirea cardului; dacă nu ești suficient de atent, doamna ți-o ia înainte, te salută și la ieșire, de parcă îți este recunoscătoare că ai mâncat...
- meniurile, multe, sunt expuse în câteva vitrine deschise: preparate din carne de pui, vită și porc; garnituri, salate în zeci de sortimente, din care se pot face cele mai fanteziste combinații; tot felul de "blaturi" și ingrediente pentru pizza, pe care fiecare și-o "construiește" cum poftește, o dă la microunde și în câteva minute e gata; felurite sortimente de desert - fructe, prăjituri, salate de fructe...
- lângă produsele expuse se află la îndemână farfurii, pahare, căni și tacâmuri

- fiecare alege ce vrea, cât vrea (cât crede că poate consuma) și se așează unde este loc (întotdeauna se găsește loc la mese, pentru că nimeni nu zăbovește mai mult decât trebuie să mănânce); cei cărora mâncarea nu le place, o aruncă și iau altceva; cine mai vrea să mănânce mai mult decât și-a pus în farfurie prima dată, e liber să o facă
- mâncarea este acceptabilă, chiar bună per ansamblu, în orice caz, mult mai apropiată de gusturile noastre și incomparabilă cu cea de la fast-food-urile unde am mâncat când studenții au fost în vacanță și "cantina" a fost închisă
- vasele în care mai este mâncare neconsumată se golesc de către fiecare consumator în două tomberoane precum pubelele, în care se găsește sac de plastic (în acest fel, tomberoanele nu se murdăresc deloc și nu prind miros)
- tacâmurile se pun în niște tăvi, situate deasupra tomberoanelor, cu apă și detergent de vase
- farfuriile goale și paharele/cănile în care mai sunt lichide (cafea normală și decofeinizată, ceaiuri, sucuri răcoritoare) se pun pe o bandă rulantă care le duce direct la spălat
- este liniște, nu se vorbește decât cel mult accidental, între vecinii de masă; cei care vin și mănâncă îmi par preocupați și prezenți mai mult fizic
- cei mai mulți sunt albi - americani și europeni; ca număr, apoi, vin asiaticii, probabil cea mai numeroasă comunitate externă și, în fine, arabii; "afro-americani" aproape că nu există (localul are un angajat negru, care mai strânge cu o cârpă firimiturile rămase pe mese ori mai adună vase uitate)
- dacă unul dintre studenți stă pe gânduri, nehotărât cu privire la ce să aleagă, și chiar dacă blochează o cale de acces, nimeni nu protestează în niciun fel, nimeni nu zice nimic; următorul/ următorii așteaptă civilizat indiferent cât este nevoie; dacă din greșeală atingi pe cineva sau îi stai în cale, imediat respectivul își cere el însuși scuze...

*
Proiectele individuale cu care am candidat la selecția din România s-au transformat aici în proiecte de grup, din 15 au devenit 3. Lucrăm la ele după prânzul de la Illini Tower. Vom lucra la aceste proiecte și mâine și vineri. Pentru înfăptuirea lor, urmează să primim câte o mică finanțare, la întoarcerea în țară.

*
În ultima parte a zilei, într-o altă locație, într-o sală de prezentări, am asistat la prelegerea "Forțele invizibile din Haiti - cum pot ajuta cărțile și cultura procesul de reconstrucție?". Prezentarea a fost susținută de Elizabeth Pierre Louis, coordonatoarea Programului pentru Biblioteci la Fondation Connaissance et Liberte (FOKAL), Haiti. La eveniment, și el dedicat aniversării a 20 de ani de la înființarea Mortenson Center, conducerea Centrului a avut mai mulți invitați de onoare, profesori, studenți și au participat și cei doi frați Mortenson (foto), fiii familiei grației căreia Mortenson Center a fost înființat și continuă să existe:




Fotografii de la prelegerea despre Haiti.

Evenimentul cultural a fost urmat de o recepție, la care n-am rămas, astfel de împrejurări nefiind printre preferatele mele nici în țară...

(Valentin Smedescu - Champaign-Urbana)  
.

Ziua a 18: Servicii cu clienții - filozofia „FISH!”; vizită la Tolono Public Library; aniversarea a 20 de ani ai Mortenson Center

5 aprilie 2011 - urmare

O zi foarte plină, care tocmai s-a încheiat (doar ce am ajuns "acasă"). În prima parte a zilei, Jan Ison, director executiv Lincoln Trail Libraries Sistem ne-a prezentat Filozofia „FISH!”

Teoria și dezbaterile de astăzi au pornit de la un film pe care îl știam mai demult, a cărui versiune short este următoarea (actualizare link video, întrucât nu mai funcționează le vechea adresă):







Pe scurt, Filozofia FISH! reprezintă un set de instrumente practice simple care îi ajută pe oameni să construiască în organizații cultura de lucru și cultura organizațională pe care cei mai mulți dintre noi ne-o dorim întotdeauna. Reprezintă un mod de a construi relații puternice, care ne pregătesc pentru a face față tot mai eficient provocărilor. Filozofia „FISH!” este folosită pentru a îndeplini cele mai elementare nevoi ale oamenilor, care la rândul lor, îndeplinesc nevoile organizațiilor - echipe mai bune, comunicare mai bună, servicii extraordinare.

Dna Jan Ison ne-a fost un profesor excelent și a fost atât de mulțumită de cum i-a ieșit prezentarea, încât diplomele, materialele promoționale și insignele (un mic "fish" auriu) pe care ni le-a înmânat au fost urmare de o fotografiere entuziastă cu fiecare membru al grupului nostru; d-nei Ison i s-a alăturat în fotografierea cu noi și Katie Erikson, de la Mortenson Center:

Album foto curs 5 aprilie.

*
După prânz, cele trei grupuri care lucrăm la prezentările pe care urmează să le susținem la Conferința ALA din Austin-Texas, în ultimele zile ale șederii noastre în SUA ne-am făcut cunoscute reciproc "producțiile"; o nouă rundă de expuneri, ultima înainte de plecarea spre Texas, va ava loc luni.
*
La ora 15.30, cu o limuzină și un microbuz, cam în aceeleași formații cum ne-am deplasat spre/de la Chicago, am pornit spre Tolono Pulblic Library, probabil ultima bibliotecă vizitată în periplul nostru american.
Situată la doi pași de Champaign, Tolono este o localitate cu cca 11.000 de locuitori și are o bibliotecă foarte modernă și funcțională, cu circa 50.000 u.b.
Sediul este o concretizarea fericită a gestului unei familii care și-a donat o mare parte din avere în scopul construirii unei biblioteci publice moderne. Comunitatea a contribuit și ea cu o sumă, când a văzut că grosul finanțării este asigurat.
Biblioteca este condusă de o directoare, Janet Cler, cea care ne-a și prezentat instituția; ca angajat cu normă întreagă mai există o singură bibliotecară, care ocupă de catalogul electronic, de site s.a.; "part time" lucrează în bibliotecă încă 8 salariați.
Tolono Public Library face parte dintr-un consorțiu de biblioteci care și-au pus resursele în comun. Împrumutul se face atât din u.b. proprii, cât și din cele ale bibliotecilor partenere ale consorțiului.
Din cele 11.000 de locuitori ai comunității, 7.000 au permis de acces în bibliotecă!
Anul trecut, au fost circulate peste 110.000 documente, ceea ce duce la o medie de 10 u.b./utilizate într-un an de fiecare "cap de locuitor".
Tot în 2010, biblioteca a achiziționat cărți în valoare de 30.000 $ și u.b. electronice de cca 20.000.
Directoarea are mână liberă din partea Board-ului bibliotecii să o conducă așa cum crede că este mai bine (nu în toate bibliotecile este, însă, la fel). Directoarea poate hotărî ce u.b. se achiziționează din banii strânși din amenzile date utilizatorilor care întârzie restituirea u.b. împrumutate, așa cum are mână liberă să și angajeze personal, în funcție de nevoile instituției care satisface nevoile comunității.

 Boardul bibliotecii - constat că aceasta este regula în SUA - nu are nicio legătură, cu atât mai puțin vreo cârdășie cu consiliul local ori cu executivul administrației locale. De-asta și lucrurile merg atât de bine, conchid eu.

Deosebit de amabilă cu noi, directoarea Janet Cler ne-a răspuns la toate întrebările și dat voie să filmăm și să fotografiem nestingheriți:










Album foto vizită Tolono Public Library.

*
În ultima parte a zilei, între18.00 - 20.00, sărbătorim la Levis Faculty Center din Champaign - în cadrul unei recepții intime, de ținută și deosebit de interesante, din multe puncte de vedere - 20 de ani de la înființarea Mortenson Center, instituția care ne-a adus în SUA, cu o finanțare de la Bill & Melinda Gates Foundation. Invitații de onoare ai acestei seri deosebite sunt cei doi fii ai familiei Mortenson și famiile acestora. Familia Mortenson și-a donat o mare parte din avere în scopul înființării Centrului care să formeze lideri și inovatori de biblioteci și să strângă/consolideze relațiile între bibliotecile lumii. În 20 de ani, cca 90 de grupuri precum al nostru, din tot atâtea țări ale lumii, au urmat Programul Mortenson, cu toate beneficiile ce decurg din aceasta.

Tot învitați de onoare ai serii au fost decanul Școlii Postuniversitare de Biblioteconomie și Știința Informării și  Elizabeth Pierre-Louis, coordonatoarea Programului pentru Biblioteci la Fondation Connaissance et Liberte (FOKAL), Haiti, alături de care s-a aflat mama Elizabeth-ei, fost prim-ministru în Haiti.
Directoarele de la Mortenson Center, Barbara și Susan, ajutate de Katie și Jamie, au organizat astfel lucrurile încât masa a constituit și un excelent dialog inter-cultural între participanții excelent "repartizați".

(Valentin Smedescu - Champaign-Urbana)  
.

Ziua a 17-a: Evaluarea nevoilor comunităților/ Vizităm Northwestern University

4 aprilie 2011 - urmare

Azi, prima zi după "escapada" de la Chicago, am avut teorie (completată de teme individuale și pe grupuri, firește). Pe scurt, expunerile și dezbaterile au fost legate de evaluarea nevoilor comunităților, în vederea înființării, dezvoltării și diversificării serviciilor de bibliotecă. Prezentările au fost susținute de Rebecca Teasdale, director adjunct de Servicii și programe publice la Oak Park Libray, vizitată joia trecută - Ziua a 13: O bibliotecă de povestit la nepoți...
Rebecca ne-a fost un profesor bun (în 28 martie ne-a prezentat "Stabilirea nevoilor utilizatorului"), pe lângă că știe biblioteconomie, "simte" instinctual foarte bine cum această știință poate și trebuie pusă în slujba comunității; după părerea mea, cel puțin, Rebecca este liderul informal în biblioteca Oak Park, a contribuit la un succes de neimaginat în alte biblioteci, chiar americane, iar aceasta a reieșit pregnant și în timpul vizitei noastre, din modul cum s-a identificat profesional și emoțional cu instituția ei...

Un video de azi, cu parterul Bibliotecii de Științe agricole din Champaign-Urbana, unde avem majoritatea activităților teoretice:



*
Profit de ocazie că pentru astăzi n-am prea multe de postat și consemnez ceva ce am vizitat ieri, iar din lipsă de timp n-am putut scrie încă.
Înainte de a ajunge în vizită la familia americană despre care am povestit, Virginia Kerr ne-a întrebat dacă nu vrem să vizităm o bibliotecă universitară aflată în drumul nostru. Bineînțeles că ideea ne-a ispitit. Biblioteca Universității Northwestern din Evanston este o bibliotecă modernă, ca toate bibliotecile pe care le-am vizitat aici; are, probabil, tot ce-și poate dori cineva care o utilizează, atât în privința confortului utilizatorilor-studenți, cât și în privința colecțiilor și resurselor, în general. Biblioteca este situată pe malul Lacului Michigan, la Nord de Chicago, într-un parc frumos, și este constituită din trei corpuri de clădire, îmbinate abia perceptibil. La ora 10 a dimineții de duminică, biblioteca avea deja studenți care îi utilizau serviciile și logistica. Dintre multe alte lucruri pe care le-am văzut, cel mai mult am poftit la un echipament de digitizare a informațiile de pe suport tipărit, o "mașinărie" nu foarte scumpă (18.000 $ am aflat că a costat) care mi-ar fi de mare folos în proiectul de memorie/istorie locală cu care am candidat și am fost selectat în Programul Mortenson pentru Lideri și Inovatori. Cu un astfel de echipament simplu, care scanează cartea (ziarul/partitura/desenul etc) pusă ca pe o "măsuță", dechisă filă cu filă, precum pentru citit, filele nefiind atinse de nimic ("cititorul" electronic e la mare înălțime), digitizarea oricărui text tipărit devine o formalitate...


Album foto vizită Northwestern University Library.

*
Imagini de azi din Champaign-Urbana, locul în care veverițe și gâștele sălbatice se simt ca acasă pe străzi și în parcuri...


(Valentin Smedescu - Champaign-Urbana) 
.

Ziua a 16-a: În vizită la o familie americană "ca-n filme"

3 aprilie 2011 - urmare

Printr-un fericit concurs de împrejurări, colega noastră Delia Pantea ("omologul" meu din Bihor, d.p.d.v. al poziției și preocupărilor din cadrul bibliotecii sale județene) reușește un "aranjament" de zile mari, care numai unui norocos ca mine îi putea profita: la ora 9,30 a zilei de azi, duminică, suntem luați de la ClubQwarters Hotel (după ce predăm camerele, fiindcă astăzi părăsim Chicago) de către Virginia Kerr, Digital Program Manager la The Center for Research Libraries/Global Resources Network. Virginia vine cu o Toyota Higlander 4x4, facem cunostință și ne îmbarcă, pe Delia, pe Corina Ciuraru (Brăila) și pe mine, care mă aflu în această "formație" ad-hoc întrucât am zis "da" ieri, la o întrebare e Deliei, dacă vreau să vizitez o familie americană chiar la ea acasă. Am confirmat participarea la acea vizită fără să am habar că cea care m-a invitat "la cineva" nu cunoștea gazda, că mesagerul care va veni să ne ia nu știa nici pe cine trebuie să "ridice" de la hotel și nici unde să ne ducă; n-aveam habar nici că, în plus, ca "bonus", la destinație erau invitate încă două doamne, prietene bune cu gazda și toate trei prietene cu o voluntară a Corpului Păcii aflată în România, la rândul ei cunoscută și recomandată de Claudia Șerbănuță, românca din Baia Mare aflată la doctorat în Champaign-Urbana!!! Frumos și simplu ca-n filme, nu?
O las pe Delia să povestească* mai multe, că le știe mai bine, și mă rezum la a posta video și foto.
În mașina dnei Kerr, de-a lungul coastei Michigan Lake, spre Nord de Chicago:



Acasă la gazda  noastră, Kathy T.B., din Evanston:




Doamna T.B. îmi prezintă etajul și mansarda casei (i-am spus că nu vorbesc engleza, însă înţeleg mare parte din exprimările uzuale):


Ne sunt arătate grădinița și "căsuța din spate", care în urmă cu 100 de ani găzduia calul și căruța, iar la etaj pe cel ce se ocupa de ele ...acum, căsuța este locuibilă la etaj, iar în locul căruței stă un puternic automobil sport:



Domnul și Doamna T.B. (fotografie făcută rapid, în timp de ne luam rămas bun) - împreună de 35 de ani - locuiesc în frumoasa casă pe care am vizitat-o, după ce au avut alte 13 case și au lucrat în Austria, Germania, Elveția, la Londra și în New York. Cum reiese și din materialele video, locuința familiei este una "peste medie", în privința confortului, a gusturilor rafinate, dragostei pentru cărți și tablouri; nu am remarcat nicio stridență, nimic ne la locul lui. Inerentele rețineri de început, între oameni care nu știu ce hram poartă celălalt, s-au spulberat mai ales după ce gazda și prietenele ei au urmărit pe laptop-urile noastre prezentările pe care le avem despre România. M-a bucurat că știau despre nume precum Brâncuși și Enescu, de care s-au manifestat ca fiind foarte încântate, și s-au bucurat că le-am inscripționat pe CD-uri o profesionist realizată prezentare despre România, în engleză și română, pe care o car după mine în laptop.
Până și cățelul mi s-a părut bine-crescut, deși am avut un mic conflict, legat de mâncare. După brunch (așa am aflat și eu cum se spune când sari peste dejun și iei prânzul mai devreme, din două mese alegându-te numai cu una!), în timp ce gazda și prietenele ei conversau pe Skype cu prietena comună, voluntara din România (și erau foarte încântate de asta!), am auzit un mic zgomot alături, în sufragerie, unde ni se servise masa. M-am dus imediat acolo și l-am surprins pe cățel urcat de tot pe masă, înfruptându-se din prăjiturile de pe platou și lingându-se civilizat pe bot. Pentru că nu știu la ce argumente ...lingvistice e sensibil, renunț la încercarea de dialog și îl iau pur și simplu sub braț, ca pe miel, să-l duc de acolo. Nu se opune, bietul de el, decât printr-un mârâit înfundat, suficient să fie auzit de gazdă, care vine și mi ți-l ceartă de mai mare rușinea. Cățelul stă smerit...


Album foto vizită familia T.B.


* Delia Pantea:
Astazi am luat un brunch in Evanston, orasel  suburbie a orasului Chicago. A venit sa ne ia din fata hotelului nostru Virginia Kerr, digital program manager la The Center for Reasearch Libraries.
Ne  vedeam in acel moment pentru prima data, ne-a imbarcat pe mine, pe Corina  si pe Valentin in masina ei si pe drum ne-a explicat ca nu prea stie la cine mergem, nici noi nu stiam… dar in definitiv traim intr-un univers foarte mic...
Povestea incepe cu 2 ani in urma, cand prietena mea Claudia S. ma anunta ca o cunostinta a ei voluntara în Corpul Pacii  este in Alesd (orasel  la 50 de km de Oradea) si poate reusim sa ne cunoastem.  Asa am intalnit-o pe Connie Goddard, americanca din Evanston, fosta profesoara, jurnalista http://www.blogger.com/profile/09407626733104669743 .
Cand  Connie a aflat ca in periplul nostru prin America vom ajunge si in Chicago - asta se intampla candva in februarie 2011 - a hotarat sa pregateasca un moment in care sa ii cunosc prietenele si  locurile natale. Connie este una din cele mai sociabile persoane pe care le-am cunoscut vreodata, reuseste sa  creeze legaturi intre oameni si faptul ca din februarie a scris la opt dintre prietenele ei ca venim nu  a fost o problema pentru nimeni.
Rezultatul  a multor mailuri si discutii de grup era acest  brunch .
Din grupul celor 8 au putut participa doar Katherine – gazda, Virginia, Iona si Sylvia.
Poate ca in primele minute ale intalnirii nimeni nu s-a simtit foarte confortabil, dar am ajuns   foarte repede sa ne bucuram de intalnirea noastra, atat de atent pregatita din Romania.
Kathherine lucreaza actualmente pentru Community Based Organisation, Kabras-Kenya, face educatie sexuala si informari HIV pentru locuitorii zonei, Sylvia a fost cu ea anul trecut in Kenya.
Minunata ei casa, veche de peste 100 de ani, este ceea ce se poate numi o casa tipic americana ca arhitectura, dar ca si decoratiuni interioare sau mobilier; ni s-a parut ca este mult peste medie, așa cum o percepem  noi.
Cu mult drag ne-a prezentat-o…
Iona a fost bibliotecara in biblioteci scolare din zona, acum este pensionara si conduce Uniunea Femeilor cu drept de vot - sper sa nu fi inteles gresit.
Ele erau interesate de programul nostru in America, de Romania, de educatia si bibliotecile de aici, iar noi de viata si activitatile lor, care sincer mie mi s-au parut fascinante. Meniul a stat prea mult in cuptor din cauza nevoii noastre de a comunica. Am terminat de mancat in graba si am avut o intrevedere de aproape o ora pe Skype cu Connie, in Romania…..
Cu Virginia am discutat despre digitizare, ne-a vorbit despre biblioteca la care lucreaza ea si ne-a facut un tur rapid al bibliotecii din Evanston, biblioteca care deserveste Northwestern University.
De cand am ajuns in State, ni se  tot repeta sa  fotografiem cu grija, sa nu suparam pe cineva;
doamnele au spus ca nu au nici o problema sa se lase filmate sau pozate si ca ele nu cred ca in America este o probleme cu asa ceva, daca se respecta anumite limite general valabile.

(Valentin Smedescu - Evanston
.