Ziua a 22-a: Acasă la Richard și Susan Schnuer

9 aprile 2011 - urmare

Așa cum în prima duminică după sosirea noastră în Champaign-Urbana am fost invitați la Barbara Ford, director of the Mortenson Center for International Library Programs and Mortenson Distinguished Professor at the Library of the University of Illinois at Urbana-Champaign, în ultima sâmbătă pe care o avem de petrecut aici suntem invitați acasă la Susan Schnuer, associate director.
Se impun două vorbe despre cele două doamne, dincolo de CV-uri si de orice alte referințe, mai mult sau mai puțin cunoscute. Barbara și Susan se completează excelent - după părerea mea - în misiunea pe care și-au asumat-o și în ceea ce ne privește pe noi, cam al 90-lea grup de bibliotecari aduși în SUA de Mortenson Center. Cele două doamne nu seamănă deloc: Barbara pare detașată de tot și de toate, apare parcă "întâmplător" în orice împrejurare în care ne aflăm. N-am văzut-o scriind, notând ceva, decât cel mult în i-Pad; am văzut-o însă citind, în timp ce ne deplasam cu limuzina, spre Chicago; când este printre noi, Barbara se comportă ca un membru al grupului; când vorbește în public - și am văzut-o în mai multe situații oficiale -, își păstrează aceeași modestie, nu citește nici o notiță, se exprimă cum simte, firesc și fluent, cu o detașare pe care la puțini am văzut-o; Barbara parcă e pusă pe șotii tot timpul și totuși, de fiecare dată când sunt în preajma ei, îmi lasă impresia că orizontul fără margini e la degetul ei mic...
Dacă Barbara poate fi caracterizată în felul de mai sus, fără doar și poate că Susan este îndreptățită să primească lejer un calificativ gen "El Comandante": exactă și deosebit de dedicată "cauzei" în tot ceea ce face, Susan m-a impresionat la fel de mult ca și Barbara, însă mai ales prin capacitățile de organizator, prin concizia exprimărilor (cred că nu folosește nicio silabă în plus!), prin corectitudinea/ încrederea manifestate față de mine, legat de o anume împrejurare, prin rigurozitate și prin faptul că ne-a coordonat (mai mult la vedere, decât din umbră) un program deosebit de încărcat și complex. Încheind cu aceste mici divagații, nu pot să nu remarc din nou: Barbara și Susan se completează perfect și fac o echipă excelentă...


Microbuzul și limuzina ne iau din Asthon Woods și în cca 20 de minute ajungem acasă la Susan, undeva, în afara orașului, într-o zonă rezidențială liniștită. Suntem primiți într-un frumos living, al cărui mijloc este dominat de un șemineu electric cu toți patru pereții de sticlă; în interior, sunt imitați perfect tăciunii și e cenușă... Ambientul este completat de tablouri interesante și de ceramică tradițională de pe cine știe ce meleaguri ale lumii, de flori dar și de multe alte obiecte, cu bun-gust și pricepere selectate.  

După vizita noastră, trăistuțele maramureșene, ouăle încondeiate bucovinene, ceramica de Hurez și muzica populară din zona Filiașului vor fi reprezentate și în această casă americană construită prima - aflăm de la gazde - în câmpul care abia ulterior avea să se umple de astfel de locuințe liniștite...
Richard, soțul lui Susan - despre care aflu că este finanțist și diriguitor al administrației fiscale a orașului - a pregătit, pe lângă alte bunătăți, și un gulaș.
Asemenea majorității caselor americane, și casa gazdelor noastre de azi are ieșire în spate, pe o mică terasă betonată, continuată cu niște zeci de metri pătrați de gazon.

Pentru că gulașul e gata, Richard  - ajutat de colegul nostru Gabriel Cărăbuș, directorul Bibliotecii Județene Suceava - se concentrează pe grătarul pe care sfârâie cârnăciorii:


Din păcate, din motive care țin de niște neprevăzute hachițe ale stomacului, manifestate încă înainte de a ajunge la festin, nu pot gusta nimic până târziu, la desert, când mă înviorez cât de cât...
Petrecem - mai puțin în frumoasa casă a soților Schnuer și mai mult pe terasa străjuită de Soarele care apune la orizont - momente de binemeritată relaxare, pentru care le suntem recunoscători gazdelor.


Seara se încheie cu un tort, special pregătit pentru vizita noastră. E ora 20.00 și, conform programului, mașinile vin să ne ducă la "casele noastre"...

Album foto ziua a 22-a.

(Valentin Smedescu, Champaign-Urbana)
.

Ziua a 21-a: lucru la proiecte; clopote care nu bat, dar se aud

8 aprile 2011 - urmare

Întreaga zi lucrăm la proiecte, îndrumați și verificați ca și în zilele trecute de către Kristin Vogel, bibliotecar și profesor, Pius XII Memorial Library, Saint Louis University. Activitățile au loc într-unul dintre laboratoarele cu computere, de la etajul V al Bibliotecii de Științe Agricole:


Azi, vineri, este ultima zi în care lucrăm la aceste proiecte aici, în SUA. Week-end-ul care începe și ziua de luni sunt ultimele petrecute în Champaign-Urbana și în statul Illinois.

*
În "poiana" din fața Bibliotecii de Științe Agricole* și la doi pași intrarea în clădirea principală a Bibliotecii Universitare Illinois, care găzduiește și Mortenson Center, se află un turn înalt de cca 100 metri, în al cărui vârf sunt vreo 10 clopote de mărimi diferite. La fiecare oră împlinită, după un "avertisment", se aud atâtea bătăi câte ceasuri sunt după 12.00 ale zilelor și nopților. De aproape trei săptămâni, de când suntem aici, mi-am dorit să fiu prin apropiere când clopotele mari și mici din turn se mișcă în "cor" și vestesc orașului ora 12.00 a zilei. Niciodată nu am reușit, întotdeauna eram prea departe; mă gândeam ce fel de mașinărie transmite energia mecanică necesară pentru a pune în mișcare și a sincroniza clopote pe atâtea „voci”. Până vineri, când "a crăpat ceasul" și misterul s-a dezlegat:



Clopotele din turn sunt doar de fantezie, nu se mișcă nici măcar puțin: sunetele sunt în întregime electronice...


(Valentin Smedescu - Champaign-Urbana) 
______________

* Clădirea hexagonală care apare la începutul materialului video



__________________

Postez mai jos comentariul Alexandrei Seceleanu, româncă aflată din ...Champaign-Urbana, care - alături de alți tineri români de aici - ne-a fost de ajutor mai ales în înțelegerea cât mai bună a graiul lui Shakespeare.
Mulțumesc, Alexandra!
❤️ 🙏 🤗

Pun comentariul tau în subsolului textului "zilei a 20-a", să fie valid linkul către felul în care clopotele din Altgeld Hall le cântă românilor să se deștepte. Măcar de Ziua Naționala.
Din păcate, al doilea link nu e valid. Poti să mi-l trimiți pe cel corect?
Alexandra spunea...
Daca tot e vorba de clopote, trebuie sa va arat ce stiu sa faca clopotele "adevarate" din Altgeld Hall (cladirea de matematica): http://www.youtube.com/watch?v=eosei9O-rz0&feature=related si varianta vazuta din interior 1 Decembrie 2010 http://www.facebook.com/video/video.php?v=464766948181

Ziua a 20-a: lucru la proiecte/ tot mai muți copaci cu flori/ pe-aici e legal să te tolănești pe iarba din parc

7 aprilie 2011 - urmare
Întreaga zi de joi, împărțiți în trei grupuri (obiectivele ne-au adus laolaltă), lucrăm la proiectele la care ne-am angajat.

*
Deși pentru astăzi vremea s-a anunțat urâtă, chiar cu ceva furtună, până după-amiază a fost doar "soare cu dinți". Apoi, într-adevăr cerul s-a întunecat și vântul rece s-a întețit. Aici atmosfera se schimbă foarte ușor, cale lungă de jur împrejur nu există munți, nu există practic nicio barieră de relief care să împiedice cât de cât circulația norilor și a maselor de aer. Este destul de aproape și uriașul Michigan Lake, cu hachițele lui, suntem "la doi pași" și de Canada...

Cu toate acestea, primăvara s-a înstăpânit în Champaign-Urbana, iarba s-a înverzit și a început să crească, iar pomii înfloresc de zor, sunt mai frumoși de la o zi la alta.

Nu știu cum se face, dar pe aici este perfect normal să calci pe iarbă, să te tolănești pe jos precum în copilărie, pentru a citi, a te relaxa ori doar "de poftă" și nimeni/nimic să nu-ți interzică, nici să  trezești suspiciuni că ai avea ceva probleme la "cutiuță". În comparație cu "la noi", aici iarba pare mereu verde și îngrijită, deși o calcă toți - "legal", pe când în orașele noastre nimeni n-are voie să umble pe spațiile verzi, sunt avertizări la tot pasul, dar rezultatele încă se lasă așteptate...





Frunzele căzute din copaci în sezonul trecut de vegetație, care n-au fost încă strânse (probabil pentru că zăpada le-a acoperit, apoi ploile le-au umezit continuu, îngreunându-le) s-au uscat de-acum; ele sunt adunate cu grijă și duse de pe străzi și alei. Tehnica de a strânge frunzele constă în a le sufla cu o moto-suflantă de aer, purtată în spate; se adună grămezi care sunt cărate apoi cu mașina:




În final, două veverițe într-o stație de autobuz, parcă nehotărâte dacă să se așeze sau nu pe scaune:



Câteva fotografii din zilele de 6-7 aprilie.

(Valentin Smedescu - Champaign-Urbana)  
.

Ziua a 19-a: Marketing creativ, lucru la proiecte și o prezentare publică/ Prânzurile noastre la „cantina studențească” Illini Tower

6 aprile 2011 - urmare

Teorie - în prima parte a zilei - în vederea îmbunătățirii capabilităților de lider și în utilizarea acestora în dezvoltarea și sprijinirea bibliotecilor.
Ne predăPrezintă Meg Edwards, consilier coordonator, Școala postuniversitară de Bibliologie și Știința Informării - Universitatea din Illinois. Meg îi coordonează pe tinerii veniți pentru masterat la cunoscuta "postuniversitară" americană la care ne aflăm și noi. Și nu are decât 600 și ceva de studenți!




Fotografii ziua a 18-a.

*
De câteva ori am vrut să scriu despre masa de prânz, pe ca o luăm la Illini Tower, dar n-am găsit destul răgaz. Illini Tower este "tower" în măsura în care, într-o zonă fără clădiri înalte precum e Champaign-Urbana, există totuși câteva edificii care au mai mult de 10 etaje  (nu cu mult, însă). Ei bine, Illini Tower are 18, deci este cea mai înaltă clădire din zonă (evident, un "nimic" d.p.d.v. al înălțimii, pe lângă adevăratele turnuri din Chicago).
Clădirea este una de locuințe pentru studenți, cu excepția parterului, amenajat pentru a se servi masa. Într-un spațiu doar cu puțin mai mare decât un teren de tenis de câmp, mii de studenți iau masa în condiții excelente, civilizat și în liniște. Nu mi-aș fi putut imagina că se poate și astfel, mai ales într-un spațiu atât de restrâns. Secretul acestui succes este o organizare fără cusur, completată perfect de înaltul grad de civilizație a celor ce vin să ia masa:
- se intră pe bază de card, prezentat la ușă unei doamne care îl trece printr-un "cititor"; pe fiecare client în parte, doamna îl salută și îi mulțumește că totul e OK, la restituirea cardului; dacă nu ești suficient de atent, doamna ți-o ia înainte, te salută și la ieșire, de parcă îți este recunoscătoare că ai mâncat...
- meniurile, multe, sunt expuse în câteva vitrine deschise: preparate din carne de pui, vită și porc; garnituri, salate în zeci de sortimente, din care se pot face cele mai fanteziste combinații; tot felul de "blaturi" și ingrediente pentru pizza, pe care fiecare și-o "construiește" cum poftește, o dă la microunde și în câteva minute e gata; felurite sortimente de desert - fructe, prăjituri, salate de fructe...
- lângă produsele expuse se află la îndemână farfurii, pahare, căni și tacâmuri

- fiecare alege ce vrea, cât vrea (cât crede că poate consuma) și se așează unde este loc (întotdeauna se găsește loc la mese, pentru că nimeni nu zăbovește mai mult decât trebuie să mănânce); cei cărora mâncarea nu le place, o aruncă și iau altceva; cine mai vrea să mănânce mai mult decât și-a pus în farfurie prima dată, e liber să o facă
- mâncarea este acceptabilă, chiar bună per ansamblu, în orice caz, mult mai apropiată de gusturile noastre și incomparabilă cu cea de la fast-food-urile unde am mâncat când studenții au fost în vacanță și "cantina" a fost închisă
- vasele în care mai este mâncare neconsumată se golesc de către fiecare consumator în două tomberoane precum pubelele, în care se găsește sac de plastic (în acest fel, tomberoanele nu se murdăresc deloc și nu prind miros)
- tacâmurile se pun în niște tăvi, situate deasupra tomberoanelor, cu apă și detergent de vase
- farfuriile goale și paharele/cănile în care mai sunt lichide (cafea normală și decofeinizată, ceaiuri, sucuri răcoritoare) se pun pe o bandă rulantă care le duce direct la spălat
- este liniște, nu se vorbește decât cel mult accidental, între vecinii de masă; cei care vin și mănâncă îmi par preocupați și prezenți mai mult fizic
- cei mai mulți sunt albi - americani și europeni; ca număr, apoi, vin asiaticii, probabil cea mai numeroasă comunitate externă și, în fine, arabii; "afro-americani" aproape că nu există (localul are un angajat negru, care mai strânge cu o cârpă firimiturile rămase pe mese ori mai adună vase uitate)
- dacă unul dintre studenți stă pe gânduri, nehotărât cu privire la ce să aleagă, și chiar dacă blochează o cale de acces, nimeni nu protestează în niciun fel, nimeni nu zice nimic; următorul/ următorii așteaptă civilizat indiferent cât este nevoie; dacă din greșeală atingi pe cineva sau îi stai în cale, imediat respectivul își cere el însuși scuze...

*
Proiectele individuale cu care am candidat la selecția din România s-au transformat aici în proiecte de grup, din 15 au devenit 3. Lucrăm la ele după prânzul de la Illini Tower. Vom lucra la aceste proiecte și mâine și vineri. Pentru înfăptuirea lor, urmează să primim câte o mică finanțare, la întoarcerea în țară.

*
În ultima parte a zilei, într-o altă locație, într-o sală de prezentări, am asistat la prelegerea "Forțele invizibile din Haiti - cum pot ajuta cărțile și cultura procesul de reconstrucție?". Prezentarea a fost susținută de Elizabeth Pierre Louis, coordonatoarea Programului pentru Biblioteci la Fondation Connaissance et Liberte (FOKAL), Haiti. La eveniment, și el dedicat aniversării a 20 de ani de la înființarea Mortenson Center, conducerea Centrului a avut mai mulți invitați de onoare, profesori, studenți și au participat și cei doi frați Mortenson (foto), fiii familiei grației căreia Mortenson Center a fost înființat și continuă să existe:




Fotografii de la prelegerea despre Haiti.

Evenimentul cultural a fost urmat de o recepție, la care n-am rămas, astfel de împrejurări nefiind printre preferatele mele nici în țară...

(Valentin Smedescu - Champaign-Urbana)  
.

Ziua a 18: Servicii cu clienții - filozofia „FISH!”; vizită la Tolono Public Library; aniversarea a 20 de ani ai Mortenson Center

5 aprilie 2011 - urmare

O zi foarte plină, care tocmai s-a încheiat (doar ce am ajuns "acasă"). În prima parte a zilei, Jan Ison, director executiv Lincoln Trail Libraries Sistem ne-a prezentat Filozofia „FISH!”

Teoria și dezbaterile de astăzi au pornit de la un film pe care îl știam mai demult, a cărui versiune short este următoarea (actualizare link video, întrucât nu mai funcționează le vechea adresă):







Pe scurt, Filozofia FISH! reprezintă un set de instrumente practice simple care îi ajută pe oameni să construiască în organizații cultura de lucru și cultura organizațională pe care cei mai mulți dintre noi ne-o dorim întotdeauna. Reprezintă un mod de a construi relații puternice, care ne pregătesc pentru a face față tot mai eficient provocărilor. Filozofia „FISH!” este folosită pentru a îndeplini cele mai elementare nevoi ale oamenilor, care la rândul lor, îndeplinesc nevoile organizațiilor - echipe mai bune, comunicare mai bună, servicii extraordinare.

Dna Jan Ison ne-a fost un profesor excelent și a fost atât de mulțumită de cum i-a ieșit prezentarea, încât diplomele, materialele promoționale și insignele (un mic "fish" auriu) pe care ni le-a înmânat au fost urmare de o fotografiere entuziastă cu fiecare membru al grupului nostru; d-nei Ison i s-a alăturat în fotografierea cu noi și Katie Erikson, de la Mortenson Center:

Album foto curs 5 aprilie.

*
După prânz, cele trei grupuri care lucrăm la prezentările pe care urmează să le susținem la Conferința ALA din Austin-Texas, în ultimele zile ale șederii noastre în SUA ne-am făcut cunoscute reciproc "producțiile"; o nouă rundă de expuneri, ultima înainte de plecarea spre Texas, va ava loc luni.
*
La ora 15.30, cu o limuzină și un microbuz, cam în aceeleași formații cum ne-am deplasat spre/de la Chicago, am pornit spre Tolono Pulblic Library, probabil ultima bibliotecă vizitată în periplul nostru american.
Situată la doi pași de Champaign, Tolono este o localitate cu cca 11.000 de locuitori și are o bibliotecă foarte modernă și funcțională, cu circa 50.000 u.b.
Sediul este o concretizarea fericită a gestului unei familii care și-a donat o mare parte din avere în scopul construirii unei biblioteci publice moderne. Comunitatea a contribuit și ea cu o sumă, când a văzut că grosul finanțării este asigurat.
Biblioteca este condusă de o directoare, Janet Cler, cea care ne-a și prezentat instituția; ca angajat cu normă întreagă mai există o singură bibliotecară, care ocupă de catalogul electronic, de site s.a.; "part time" lucrează în bibliotecă încă 8 salariați.
Tolono Public Library face parte dintr-un consorțiu de biblioteci care și-au pus resursele în comun. Împrumutul se face atât din u.b. proprii, cât și din cele ale bibliotecilor partenere ale consorțiului.
Din cele 11.000 de locuitori ai comunității, 7.000 au permis de acces în bibliotecă!
Anul trecut, au fost circulate peste 110.000 documente, ceea ce duce la o medie de 10 u.b./utilizate într-un an de fiecare "cap de locuitor".
Tot în 2010, biblioteca a achiziționat cărți în valoare de 30.000 $ și u.b. electronice de cca 20.000.
Directoarea are mână liberă din partea Board-ului bibliotecii să o conducă așa cum crede că este mai bine (nu în toate bibliotecile este, însă, la fel). Directoarea poate hotărî ce u.b. se achiziționează din banii strânși din amenzile date utilizatorilor care întârzie restituirea u.b. împrumutate, așa cum are mână liberă să și angajeze personal, în funcție de nevoile instituției care satisface nevoile comunității.

 Boardul bibliotecii - constat că aceasta este regula în SUA - nu are nicio legătură, cu atât mai puțin vreo cârdășie cu consiliul local ori cu executivul administrației locale. De-asta și lucrurile merg atât de bine, conchid eu.

Deosebit de amabilă cu noi, directoarea Janet Cler ne-a răspuns la toate întrebările și dat voie să filmăm și să fotografiem nestingheriți:










Album foto vizită Tolono Public Library.

*
În ultima parte a zilei, între18.00 - 20.00, sărbătorim la Levis Faculty Center din Champaign - în cadrul unei recepții intime, de ținută și deosebit de interesante, din multe puncte de vedere - 20 de ani de la înființarea Mortenson Center, instituția care ne-a adus în SUA, cu o finanțare de la Bill & Melinda Gates Foundation. Invitații de onoare ai acestei seri deosebite sunt cei doi fii ai familiei Mortenson și famiile acestora. Familia Mortenson și-a donat o mare parte din avere în scopul înființării Centrului care să formeze lideri și inovatori de biblioteci și să strângă/consolideze relațiile între bibliotecile lumii. În 20 de ani, cca 90 de grupuri precum al nostru, din tot atâtea țări ale lumii, au urmat Programul Mortenson, cu toate beneficiile ce decurg din aceasta.

Tot învitați de onoare ai serii au fost decanul Școlii Postuniversitare de Biblioteconomie și Știința Informării și  Elizabeth Pierre-Louis, coordonatoarea Programului pentru Biblioteci la Fondation Connaissance et Liberte (FOKAL), Haiti, alături de care s-a aflat mama Elizabeth-ei, fost prim-ministru în Haiti.
Directoarele de la Mortenson Center, Barbara și Susan, ajutate de Katie și Jamie, au organizat astfel lucrurile încât masa a constituit și un excelent dialog inter-cultural între participanții excelent "repartizați".

(Valentin Smedescu - Champaign-Urbana)  
.

Ziua a 17-a: Evaluarea nevoilor comunităților/ Vizităm Northwestern University

4 aprilie 2011 - urmare

Azi, prima zi după "escapada" de la Chicago, am avut teorie (completată de teme individuale și pe grupuri, firește). Pe scurt, expunerile și dezbaterile au fost legate de evaluarea nevoilor comunităților, în vederea înființării, dezvoltării și diversificării serviciilor de bibliotecă. Prezentările au fost susținute de Rebecca Teasdale, director adjunct de Servicii și programe publice la Oak Park Libray, vizitată joia trecută - Ziua a 13: O bibliotecă de povestit la nepoți...
Rebecca ne-a fost un profesor bun (în 28 martie ne-a prezentat "Stabilirea nevoilor utilizatorului"), pe lângă că știe biblioteconomie, "simte" instinctual foarte bine cum această știință poate și trebuie pusă în slujba comunității; după părerea mea, cel puțin, Rebecca este liderul informal în biblioteca Oak Park, a contribuit la un succes de neimaginat în alte biblioteci, chiar americane, iar aceasta a reieșit pregnant și în timpul vizitei noastre, din modul cum s-a identificat profesional și emoțional cu instituția ei...

Un video de azi, cu parterul Bibliotecii de Științe agricole din Champaign-Urbana, unde avem majoritatea activităților teoretice:



*
Profit de ocazie că pentru astăzi n-am prea multe de postat și consemnez ceva ce am vizitat ieri, iar din lipsă de timp n-am putut scrie încă.
Înainte de a ajunge în vizită la familia americană despre care am povestit, Virginia Kerr ne-a întrebat dacă nu vrem să vizităm o bibliotecă universitară aflată în drumul nostru. Bineînțeles că ideea ne-a ispitit. Biblioteca Universității Northwestern din Evanston este o bibliotecă modernă, ca toate bibliotecile pe care le-am vizitat aici; are, probabil, tot ce-și poate dori cineva care o utilizează, atât în privința confortului utilizatorilor-studenți, cât și în privința colecțiilor și resurselor, în general. Biblioteca este situată pe malul Lacului Michigan, la Nord de Chicago, într-un parc frumos, și este constituită din trei corpuri de clădire, îmbinate abia perceptibil. La ora 10 a dimineții de duminică, biblioteca avea deja studenți care îi utilizau serviciile și logistica. Dintre multe alte lucruri pe care le-am văzut, cel mai mult am poftit la un echipament de digitizare a informațiile de pe suport tipărit, o "mașinărie" nu foarte scumpă (18.000 $ am aflat că a costat) care mi-ar fi de mare folos în proiectul de memorie/istorie locală cu care am candidat și am fost selectat în Programul Mortenson pentru Lideri și Inovatori. Cu un astfel de echipament simplu, care scanează cartea (ziarul/partitura/desenul etc) pusă ca pe o "măsuță", dechisă filă cu filă, precum pentru citit, filele nefiind atinse de nimic ("cititorul" electronic e la mare înălțime), digitizarea oricărui text tipărit devine o formalitate...


Album foto vizită Northwestern University Library.

*
Imagini de azi din Champaign-Urbana, locul în care veverițe și gâștele sălbatice se simt ca acasă pe străzi și în parcuri...


(Valentin Smedescu - Champaign-Urbana) 
.