11 aprile 2011 – urmare
A mai rămas o zi! E luni și mâine vom părăsi Champaign-Urbana și statul Illinois, pentru a merge în Austin-Texas.
De dimineață, în baza unei programări anterioare, susținem câte o nouă rundă de interviuri-evaluare a Programului. Evaluator este aceeași doamnă Peggy Barber, pe care am cunoscut-o la București în octombrie 2010 și cu care am susținut și interviul de după sosirea în Champaign. Pentru că m-am înscris pe o listă de dornici să viziteze și o bibliotecă școlară, vizită organizată după masa de prânz, sunt programat pentru interviu la prima oră a dimineții.
*
După evaluare și după ce aflu de la Claudia unde este cea mai apropiată frizerie, pornesc de unul singur spre strada Green, să mă tund „soldățel”, cum îmi place. Găsesc frizeria, cu un singur frizer de serviciu, parcă așteptându-mă. Mă amuz că - dacă n-ar fi în frizerie, pregătit să mă tundă, domnul în cauză ar putea fi lesne confundat cu un “boss”. Îi explic cum mi-ar plăcea să mă tundă, înțelege perfect și trece la fapte, pentru început răsucindu-mă cu scaunul astfel încât ajung cu spatele la oglindă. Iar în această poziție mă tunde! Așa o fi obiceiul pe aici, îmi zic, și nu văd de ce m-ar deranja: în fond, nu mă ajută nicicum dacă mă zgâiesc la chipu-mi, în timpul tunsului. Frizerul folosește două-trei mașini destul de silențioase și foarfece care parcă nici nu taie părul. În timp ce mâinile-i merg, nici gura nu stă de pomană. Mă întreabă cum mi se pare la Universitate, dacă sunt la studii pentru un an, de unde vin… îi spun că Programul e doar de o lună, că e ultima mea zi în Champaign-Urbana, că mâine plec în Austin, iar sâmbătă direct spre casă, „pe axa” Dallas-Londra-București … Când aude de Austin, frizerul pare fericit că și-a găsit tema de disertație, devine și mai vorbăreț, îmi spune cât de mult îi place lui Austin-ul; și spune și povestește multe, prea multe parcă, pentru lexicul meu „englezesc”…
După evaluare și după ce aflu de la Claudia unde este cea mai apropiată frizerie, pornesc de unul singur spre strada Green, să mă tund „soldățel”, cum îmi place. Găsesc frizeria, cu un singur frizer de serviciu, parcă așteptându-mă. Mă amuz că - dacă n-ar fi în frizerie, pregătit să mă tundă, domnul în cauză ar putea fi lesne confundat cu un “boss”. Îi explic cum mi-ar plăcea să mă tundă, înțelege perfect și trece la fapte, pentru început răsucindu-mă cu scaunul astfel încât ajung cu spatele la oglindă. Iar în această poziție mă tunde! Așa o fi obiceiul pe aici, îmi zic, și nu văd de ce m-ar deranja: în fond, nu mă ajută nicicum dacă mă zgâiesc la chipu-mi, în timpul tunsului. Frizerul folosește două-trei mașini destul de silențioase și foarfece care parcă nici nu taie părul. În timp ce mâinile-i merg, nici gura nu stă de pomană. Mă întreabă cum mi se pare la Universitate, dacă sunt la studii pentru un an, de unde vin… îi spun că Programul e doar de o lună, că e ultima mea zi în Champaign-Urbana, că mâine plec în Austin, iar sâmbătă direct spre casă, „pe axa” Dallas-Londra-București … Când aude de Austin, frizerul pare fericit că și-a găsit tema de disertație, devine și mai vorbăreț, îmi spune cât de mult îi place lui Austin-ul; și spune și povestește multe, prea multe parcă, pentru lexicul meu „englezesc”…
*
Dau o raită printr-o librărie și câteva magazine cu suveniruri scuuuumpe foc și mă întorc la Biblioteca de Științe Agricole, unde evaluările continuă.
Dau o raită printr-o librărie și câteva magazine cu suveniruri scuuuumpe foc și mă întorc la Biblioteca de Științe Agricole, unde evaluările continuă.
*
După prânz, în fața intrării spre corpul principal al Bibliotecii Universitare și sediul Mortenson Center...
...ne întâlnim cu Barbara, Susan și Katie, care ne îmbarcă în mașinile lor pentru a ne duce la biblioteca școlară pe care vrem să o vizităm. Nimeresc în „Grupul Susan” (Barbara și Susan au mașini japoneze – ca mulți americani de pe aici – Toyota Yaris, repectiv o Toyota van, cu 7 locuri, model nevândut în Europa; Katie are Ford Focus, toate mașinile fiind, desigur, pe cutie de viteze automată).
Biblioteca în care mergem este a unui gimnaziu vecin cu Champaign Public Library, vizitată de noi într-o zi a săptămânilor trecute. Bibliotecara ne spune că gimnaziul are cca 600 de elevi, care au în curricula școlară „ore de bibliotecă”. Aceasta presupune că ei vin la bibliotecă regulat împreună cu unii dintre profesorii lor, dar au și ore în care sunt lăsați în seama bibliotecarilor, pentru o gamă diversă de activități specifice bibliotecilor și sistemului de învățământ.
Biblioteca are cca. 10.000 u.b., cca 14-16 computere cu conexiune Internet și catalog electronic comun cu al celorlalte biblioteci școlare din oraș. Însă elevilor nu li se aduc cărți, prin împrumut bibliotecar, de la alte biblioteci școlare, ci de la Biblioteca Publică situată aproape, peste stradă. Bibliotecara responsabila cu care am vorbit ne-a spus ca în medie biblioteca este frecventată de 200-300 de elevi pe zi, ceea ce mi se pare incredibil (însă nu trebuie uitat că elevii din SUA nu află prima oară când merg la gimnaziu despre existența bibliotecilor pe lume aceasta) …
După prânz, în fața intrării spre corpul principal al Bibliotecii Universitare și sediul Mortenson Center...
...ne întâlnim cu Barbara, Susan și Katie, care ne îmbarcă în mașinile lor pentru a ne duce la biblioteca școlară pe care vrem să o vizităm. Nimeresc în „Grupul Susan” (Barbara și Susan au mașini japoneze – ca mulți americani de pe aici – Toyota Yaris, repectiv o Toyota van, cu 7 locuri, model nevândut în Europa; Katie are Ford Focus, toate mașinile fiind, desigur, pe cutie de viteze automată).
Biblioteca în care mergem este a unui gimnaziu vecin cu Champaign Public Library, vizitată de noi într-o zi a săptămânilor trecute. Bibliotecara ne spune că gimnaziul are cca 600 de elevi, care au în curricula școlară „ore de bibliotecă”. Aceasta presupune că ei vin la bibliotecă regulat împreună cu unii dintre profesorii lor, dar au și ore în care sunt lăsați în seama bibliotecarilor, pentru o gamă diversă de activități specifice bibliotecilor și sistemului de învățământ.
Biblioteca are cca. 10.000 u.b., cca 14-16 computere cu conexiune Internet și catalog electronic comun cu al celorlalte biblioteci școlare din oraș. Însă elevilor nu li se aduc cărți, prin împrumut bibliotecar, de la alte biblioteci școlare, ci de la Biblioteca Publică situată aproape, peste stradă. Bibliotecara responsabila cu care am vorbit ne-a spus ca în medie biblioteca este frecventată de 200-300 de elevi pe zi, ceea ce mi se pare incredibil (însă nu trebuie uitat că elevii din SUA nu află prima oară când merg la gimnaziu despre existența bibliotecilor pe lume aceasta) …
Biblioteca școlară are un bun parteneriat cu Biblioteca publică, uneori cărțile necesare procesului educațional sunt „cerute” și aduse ca urmare a solicitărilor profesorilor, iar elevii beneficiază de ele fără să-și bată capul că biblioteca lor nu le are și sunt aduse de la biblioteca publică ori de la alte biblioteci publice.
*
Pentru înscrierea copilului la gimnaziu (probabil nu este o regulă universală), părinții fac cerere cu trei opțiuni de gimnazii, care se analizează în funcție de mai multe criterii, printre ele fiind venitul familiei și locul în care aceasta plătește taxe, rasa, distanţa faţă de şcoală etc. Pare „firesc”, în aceste împrejurări, că unor elevi ai căror părinţi plătesc taxe altundeva (de ex. în micile comunităţi rurale de pe lângă oraş – Savoy, Tolono s.a.) ori nu plătesc deloc să nu le poată fi împrumutate acasă cărţi la a căror achiziţie familiile lor n-au contribuit…
*
Începând cu 15.30 avem încă o sesiune de repetiţii ale prezentărilor pe care urmează să le avem în Austin, la Conferința anuală a Texas Library Association.
*
De la ora 18.00, în locaţia în care am avut şi recepţia de aniversare a 20 de ani de la înfiinţarea Mortenson Center, avem mica festivitate de absolvire a Programului pentru Lideri şi Inovatori, pentru care am venit în SUA. Ciocnim un pahar, mâncăm împreună într-o atmosferă relaxantă, excelent întreţinută de Barbara, Susan, Claudia, secondate de Katie, Jamie şi Richard, soţul lui Susan (în reuniunile intime precum ale noastre, dl Schnuer se dovedeşte foarte spiritual şi ghiduş).
La sfârşit, Barbara şi Susan ne felicită şi glumesc pe seama experienţelor lor cu grupul nostru, comparativ cu grupurile de bibliotecari străini. Devenim posesorii unor frumoase diplome de absolvire a Programului Mortenson, cu durata a 4 săptămâni, cu antetul Universității din Illinois. Ne fotografiem și ne filmăm cu gazdele noastre…
Începând cu 15.30 avem încă o sesiune de repetiţii ale prezentărilor pe care urmează să le avem în Austin, la Conferința anuală a Texas Library Association.
*
De la ora 18.00, în locaţia în care am avut şi recepţia de aniversare a 20 de ani de la înfiinţarea Mortenson Center, avem mica festivitate de absolvire a Programului pentru Lideri şi Inovatori, pentru care am venit în SUA. Ciocnim un pahar, mâncăm împreună într-o atmosferă relaxantă, excelent întreţinută de Barbara, Susan, Claudia, secondate de Katie, Jamie şi Richard, soţul lui Susan (în reuniunile intime precum ale noastre, dl Schnuer se dovedeşte foarte spiritual şi ghiduş).
La sfârşit, Barbara şi Susan ne felicită şi glumesc pe seama experienţelor lor cu grupul nostru, comparativ cu grupurile de bibliotecari străini. Devenim posesorii unor frumoase diplome de absolvire a Programului Mortenson, cu durata a 4 săptămâni, cu antetul Universității din Illinois. Ne fotografiem și ne filmăm cu gazdele noastre…
Materiale video (în primele minute din primul film lumina e mult prea slabă; păstrez totuși secvențele, pentru a se auzi ceea ce spune Susan și traduce Claudia):
(Valentin Smedescu, ultima seară în Champaign-Urbana-ILLINOIS)
